Şicanare în trafic pedepsită de judecători

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şicanare în trafic pedepsită de judecători

Eveniment 21 Decembrie 2010 / 00:00 1158 accesări

Judecătoria Constanţa s-a pronunţat, ieri, în dosarul în care Nicolaie Bolboceanu şi Ştefan Roman au fost acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, vătămare corporală şi distrugere. Instanţa l-a condamnat pe Bolboceanu la un an cu suspendare condiţionată şi pe Roman la un an şi cinci luni de închisoare cu executare. Hotărârea nu este definitivă. Potrivit anchetatorilor, cei doi au avut mai multe altercaţii, ultimul scandal fiind provocat, în noaptea de 8 spre 9 aprilie 2010, în centrul localităţii constănţene Eforie Nord. La acea dată, Ştefan Roman a ajuns la spital după ce a fost împuşcat cu un pistol cu bile de cauciuc. Conform poliţiştilor, bărbaţii s-au şicanat în trafic, iar în momentul în care au ajuns în centrul localităţii Eforie Nord, Nicolaie Bolboceanu, aflat la volanul unui autoturism de teren marca Nissan Navarra, i-a blocat drumul lui Ştefan Roman, care conducea un Volkswagen, acesta fiind nevoit să frâneze. Ştefan Roman le-a declarat anchetatorilor că din Nissan au coborât doi indivizi care au tăbărât pe el, unul dintre ei lovindu-l cu o bâtă în cap. Pentru a se apăra de agresori, Roman a pus mâna pe un par pe care l-a găsit pe stradă şi a încercat să riposteze. Potrivit oamenilor legii, Bolboceanu a scos un pistol cu bile de cauciuc şi a tras de şapte ori spre Roman, nimerindu-l de două ori, în spate şi în mâna dreaptă. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Ambii au ajuns în arestul Poliţiei, însă au fost eliberaţi după trei luni.



12