Siderurgia românească, pe butuci din cauza concedierilor masive

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Siderurgia românească, pe butuci din cauza concedierilor masive

Social 07 Noiembrie 2008 / 00:00 466 accesări

Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor „Metarom” semnalează situaţia critică prin care trec salariaţii din industria metalurgică românească şi spune că este deschisă la dialog cu structurile patronale şi cu factorii politici, pentru a găsi soluţiile optime pentru depăşirea crizei. Potrivit reprezentanţilor Cartel “Alfa”, Federaţia “Metarom” cuprinde 85% din salariaţii din industria metalurgică românească şi speră că atît angajatorii, cît şi structurile politice “vor avea înţelepciunea de a înţelege că ieşirea din acest marasm se poate face numai printr-un parteneriat real, bazat pe respect reciproc, pe o salarizare echitabilă şi pe o justiţie socială generatoare de progres”. Sindicaliştii susţin că la Mechtel Tîrgovişte, 95% din personal (3.100 de salariaţi) este în şomaj tehnic, la Laminorul Brăila, activitatea va fi oprită complet cîteva luni, la TMK Reşiţa vor fi disponibilizaţi 300 de salariaţi, iar 1.000 vor intra în şomaj tehnic, iar la Arcelor Mittal Galaţi se prevăd închideri temporare de activităţi. Totodată, la Oţelinox Tîrgovişte, 920 de oameni vor pleca în şomaj tehnic, la Arcelor Mittal Hunedoara şi Roman se lucrează la capacitate redusă, la Ductil Buzău sînt trimişi în şomaj tehnic 1.300 de salariaţi, iar la Mechel Cîmpia Turzii, 200. “Oricît de înţelegători am fi cu dificultăţile prin care trec astăzi patronatele, nu putem uita faptul că în ultimii ani, într-o conjunctură economică favorabilă, acestea au obţinut profituri uriaşe, iar salarizarea angajaţilor a fost execrabilă. An de an, venitul real din metalurgie a scăzut, astăzi cîştigurile aflîndu-se sub media pe economie”, mai spun reprezentanţii Cartel “Alfa”.



Ştiri recomandate

12