SIE lucrează pentru PDL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SIE lucrează pentru PDL

Eveniment 05 Februarie 2011 / 00:00 494 accesări

Dacă în ţară este acuzată că se „implică” în actul de Justiţie, actuala conducere a statului încearcă să-şi creioneze în străinătate o imagine de luptător împotriva „răului”. Cum nu se putea mai bine pentru actuala Putere, cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş a picat ca o „mănuşă”, fiind prezentat în presa occidentală, cu „ajutorul” unor oameni de „bine”, drept „marea corupţie” din România. Mai mult, s-a mers până într-acolo încât, fără să aibă nici cea mai mică dovadă, îl acuză pe social democratul Constantin Nicolescu şi de colaborare cu fosta Securitate. „Nicolescu este unul dintre „baronii” locali, cu mare influenţă în PSD, pentru că dispune de bani şi voturi. Aparent ar fi colaborat înainte de 1989 cu Securitatea. Procurorii DNA îl acuză printre altele că, în timpul inundaţiilor din 2005, ar fi obţinut în baza unor documente falsificate aprox. 900.000 de euro din fondurile structurale ale UE, pentru o firmă la care este asociată propria familie. Aceeaşi firmă, care ar fi obţinut în judeţul Argeş contracte cu instituţii publice în valoare totală de un milion de euro, le este foarte bine cunoscută anchetatorilor din investigaţiile efectuate anterior asupra fostului premier Adrian Nastase, fiind implicată şi în finanţarea campaniilor electorale ale PSD din 2004 şi 2008”, se arată într-un articol publicat azi de „Frankfurter Allgemeine Zeitung”. Jurnaliştii germani au comentat şi acţiunile de protest ale PSD. „Preşedintele PSD, Victor Ponta, afirmă la televizor că ar fi reuşit cu mare dificultate să oprească membrii furioşi ai propriului partid de la incendierea sediilor PDL. Furia acestora era direcţionată în special împotriva lui Traian Basescu şi a lui Daniel Morar, şeful DNA”, se mai arată în articolul publicat de „Frankfurter Allgemeine Zeitung”.



12