Siguranţa pe Internet, predată profesorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Siguranţa pe Internet, predată profesorilor

Justiție 17 Ianuarie 2011 / 00:00 542 accesări

Organizaţia Salvaţi Copiii România a organizat, duminică, în cadrul programului Sigur.info, cursul de pregătire pentru cadrele didactice în domeniul siguranţei online. În cadrul evenimentului au fost prezentate concluziile studiului privind utilizarea Internetului în România de către copii şi adulţi, iniţiat de Salvaţi Copiii în septembrie 2009, în cadrul proiectului Sigur.info, care a relevat faptul că un copil petrece, în medie, trei ore pe zi pe Internet. Cursul de pregătire a fost susţinut la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Constanţa. La curs au participat profesori din toate ciclurile de învăţământ, evenimentul dorindu-se a fi un forum de discuţii şi informare asupra siguranţei online a copiilor şi importanţei abordării subiectului în cadrul şcolii. Subiectele introduse de moderatoare vor viza semnificaţia cu care a fost învestit Internetul în viaţa copiilor şi adulţilor, beneficiile acestuia, dar şi situaţiile de risc pe care le poate crea, dependenţa de Internet, utilizarea Internetului ca resursă educaţională şi comunicarea părinte-copil şi profesor-copil pe aceste teme. În urma acestui curs de pregătire, profesorii au dobândit cunoştinţele necesare susţinerii unei sesiuni de informare privind siguranţa online în şcolile şi liceele în care predau. Începând cu 2010, Constanţa este unul dintre cele 11 oraşe în care voluntarii Sigur.info susţin activităţi de informare.

Taguri articol


12