SILIŞTEA - Terenuri de sport pentru tineri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SILIŞTEA - Terenuri de sport pentru tineri

Administrație 20 Mai 2008 / 00:00 615 accesări

Primăria Siliştea a inaugurat, la sfîrşitul săptămînii trecute, două terenuri de sport care au fost realizate cu ajutorul cetăţenilor din comună. Primarul Mihai Soare a declarat că unul dintre terenuri este situat chiar în Siliştea, iar celălalt, în localitatea Ţepeş Vodă, arondat administrativ comunei Siliştea. Soare a precizat că terenurile de sport, dotate cu nocturnă, gazon artificial, gard împrejmuitor şi tribune, sînt multifuncţionale. Primarul a afirmat că ideea de a construi două terenuri de sport a plecat de la necesitatea de a le oferi tinerilor din comună posibilitatea de a duce o viaţă sănătoasă, prin practicarea unui sport. La inaugurare au luat parte peste 400 de locuitori ai comunei Siliştea, încîntaţi de ideea amenajării unor astfel de terenuri. ”Chiar dacă ne aflăm într-o aşezare rurală, tinerii trebuie să beneficieze de aceleaşi condiţii ca şi cei de la oraş”, a afirmat Mihai Soare. El a adăugat că, pentru realizarea terenurilor de sport, a primit ajutor din partea Consiliului Judeţean Constanţa, care a oferit suport logistic.



12