Silvio Berlusconi a generat confuzie, miercuri, afirmând că este dispus să se retragă, în cazul în care Mario Monti va candida la funcţia de premier, în februarie, la doar câteva zile după ce şi-a anunţat revenirea în politică şi a criticat bilanţul succesorului său. ”Pasul meu înainte sau înapoi în ceea ce priveşte candidatura la funcţia de premier depinde de cum evoluează lucrurile”, a declarat Berlusconi, în vârstă de 76 de ani, cu ocazia prezentării la Roma a ultimei cărţi a prietenului său jurnalist Bruno Vespa, pe care l-a pus în umbră. Presat de mai mulţi jurnalişti să îşi clarifice intenţiile, el a adăugat: ”Pentru moment sunt candidat la Palatul Chigi, sediul Guvernului”. Părând să fi uitat de propriile critici acerbe lansate cu o zi înainte împotriva succesorului său, Berlusconi a afirmat că are o relaţie excelentă cu profesorul Monti şi a apreciat că ar fi un lucru bun pentru ţară, dacă el ar fi viitorul preşedinte al Consiliului, la conducerea unui grup mare de moderaţi. Monti, curtat de centru, mediile de afaceri şi Vatican, nu a anunţat pentru moment dacă intenţionează să se lanseze în politică.