Premierul Italiei a declarat că nu a dormit timp de 44 de ore după seismul produs la 6 aprilie, în regiunea Abruzzo, subliniind că este un record personal. Cutremurul de 5,8 grade produs în provincia L\'Aquila a provocat moartea a peste 300 de persoane. În zilele care au urmat, Silvio Berlusconi s-a deplasat de nenumărate ori în zonele afectate de seism.
Tot ca o dovadă a angajamentului de a reface zona cît mai grabnic cu putinţă, şeful Guvernului italian a propus joi ca summit-ul G8, prevăzut a se desfăşura în Sardinia în luna iulie, să aibă loc în L\'Aquila. Propunerea a fost primită cu scepticism chiar de Guvernul său. În timpul Consiliului de Miniştri, care s-a reunit în L\'Aquila, pentru adoptarea unui decret destinat finanţării reconstrucţiei regiunii Abruzzo, Silvio Berlusconi a sugerat mutarea lucrărilor summit-ului G8 de la 8-10 iulie, prevăzute să aibă loc pe mica insulă Maddalena, în vederea sensibilizării opiniei publice mondiale cu privire la consecinţele seismului. Primarul din L\'Aquila, Massimo Cialente, s-a declarat imedat pregătit să găzduiască summit-ul G8. “Evident că organizarea acestuia aici va fi foarte complicată, dar oraşul şi regiunea Abruzzo sînt pregătite să primească summit-ul G8 aşa cum se cuvine”, a declarat acesta. “Ne-ar onora, dar ne-ar surprinde în ţinută de muncă!”, a glumit el. În schimb, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Altero Matteoli, a reacţionat cu cea mai mare reticenţă, declarînd pentru postul de televiziune Sky TG24 că “această propunere nu-i pare absolut deloc plauzibilă”.
Nu este prima oară cînd Silvio Berlusconi evocă schimbarea locaţiei summit-ului. În urmă cu cîteva luni, acesta lua în calcul posibilitatea ca reuniunea G8 să fie mutată la Napoli, pentru a demonstra liderilor planetei că războiul gunoaielor a luat sfîrşit. Această idee a fost abandonată repede, din motive de securitate. Este însă cert că Guvernul italian a adoptat, joi, un decret prin care deblochează opt miliarde de euro pentru reconstrucţie în regiunea Abruzzo. Decretul prevede alocarea a 1,5 miliarde de euro pentru întreprinderea unor măsuri de primă urgenţă şi a 6,5 miliarde de euro pentru reconstrucţie. Dintre cei 58.000 de sinistraţi înregistraţi de autorităţile italiene, 34.000 sînt cazaţi în corturi. Circa 55% dintre cele 10.500 de locuinţe şi clădiri expertizate după producerea cutremurului au fost declarate locuibile. Silvio Berlusconi este încrezător şi a afirmat că persoanele ale căror case au fost distruse sau afectate vor primi locuinţe pînă la sfîrşitul verii.