Parchetul din Milano a cerut o pedeapsă de cinci ani de închisoare împotriva fostului şef al Eecutivului italian Silvio Berlusconi, acuzat de coruperea unui martor în dosarul Mills. „Avem certitudinea, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acuzatul este vinovat”, a declarat procurorul Fabio de Pasquale. În acest dosar, cu multiple răsturnări de situaţie judiciare, Silvio Berlusconi este acuzat că i-ar fi dat 600.000 de dolari fostului său avocat britanic David Mills pentru a obţine mărturii false în favoarea sa în mai multe procese ce datează din anii \'90. Magistratul De Pasquale a citat ca dovadă a culpabilităţii lui Silvio Berlusconi, printre altele, o decizie din februarie 2010 a Curţii Constituţionale, cea mai înaltă jurisdicţie italiană. În urmă cu doi ani, această Curte a decis că faptele de corupţie reproşate lui David Mills, care era judecat într-un proces separat, erau prescrise şi a anulat condamnarea la patru ani şi jumătate de închisoare pe care avocatul britanic o primise în prima şi în a doua instanţă.
Cea mai înaltă jurisdicţie a denunţat în argumentările sale un caz de corupţie grav, confirmând astfel implicit faptul că Silvio Berlusconi l-a corupt pe David Mills. După rechizitoriul parchetului miercuri vor avea avea cuvântul avocaţii apărării în cursul viitoarelor audieri.