Fostul şef al Guvernului italian, Silvio Berlusconi, se consideră „victimă a trei judecătoare comuniste” care l-au obligat să plătească sume mari de bani fostei sale soţii, Veronica Lario. Aceasta urmează să primească trei milioane de euro pe lună, aproximativ 100.000 de euro pe zi, conform hotărârii de divorţ pronunţate de Tribunalul din Milano. „Nu sunt 100.000 de euro pe zi, ci 200.000 de euro pe zi”, a precizat Il Cavaliere în cadrul unui interviu pentru un post de televiziune privat. „Este o sumă stabilită de către trei judecătoare feministe şi comuniste, iată adevărul. Aceste judecătoare din Milano mă persecută din 1994”, a adăugat Berlusconi.
Hotărârea pronunţată la trei ani după separarea de fapt a celor doi soţi este menită să pună capăt războiului judiciar dintre aceştia. Totuşi, Il Cavaliere a declarat marţi seara că va intenta recurs. În cadrul interviului, Silvio Berlusconi a repetat că este dispus să renunţe la a se prezenta pentru funcţia de şef al Guvernului în schimbul postului de ministru al Economiei. De asemenea, fostul şef de Guvern l-a atacat pe succesorul său, Mario Monti, care a reintrodus în Italia impozitul pe proprietate, ceea ce, potrivit lui, suprimă totul în afară de marile averi. Cu această ocazie, magnatul media a mărturisit că, având şansa de a deţine mai multe case mari, el a plătit 300.000 de euro în 2012 pentru impozitul pe proprietate. Potrivit declaraţiei de avere din 2008, Silvio Berlusconi are 23 de milioane de euro, figurând astfel, printre cele mai bogate persoane din Italia şi fiind cel mai bogat politician din această ţară.
În Italia campania electorală a luat oricum o turnuă inedită după revenirea pe scena politică a lui Silvio Berlusconi. I-a venit însă şi rândul şeful Guvernului italian demisionar, Mario Monti, lider al coaliţiei de centru la viitoarele alegeri legislative din 24 şi 25 februarie, să anunţe o candidatură cel puţin inedită, cea a campioanei mondiale şi olimpice de scrimă, Valentina Vezzali. „Am decis să accept propunerea şi să fac parte din echipă, deoarece Mario Monti este o persoană serioasă, care crede în familie, etică şi morală. Monti vorbeşte despre lucruri concrete, iar noi, atleţii, suntem obişnuiţi să vorbim prin fapte”, a declarat campioana italiană. Valentina Vezzali, de 39 ani, este triplă campioană olimpică la scrimă, câştigând medalia de aur la olimpiadele de la Sydney în 2000, Atena în 2004 şi Beijing în 2008. Campioana italiană a precizat că această candidatură nu o va împiedica să participe la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în 2016. Mario Monti este susţinut la Camera Deputaţilor de trei formaţiuni politice de centru, Uniunea de Centru, Viitor şi Libertate pentru Italia şi Lista Montezemolo.