zeci de mii de procese, printre care şi al lui, se teme că va ajunge în închisoare, a declarat aliatul său Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, într-un interviu pentru cotidianul “La Repubblica”. “În ceea ce priveşte magistraţii, Silvio Berlusconi are dreptate cînd îi acuză de subminarea democraţiei”, afirmă Umberto Bossi, ministru al Reformelor. “Problema este că exagerează puţin, este foarte obsedat de aceste lucruri, îi este teamă că va ajunge în închisoare”, a adăugat acesta.
Silvio Berlusconi a determinat adoptarea unei legi care ar suspenda zeci de mii de procese, pentru a da prioritate celor mai grave, pasibile de pedepse cu închisoarea de peste zece ani. Printre procesele vizate de suspendare figurează şi cel aflat în curs la Milano împotriva lui Silvio Berlusconi şi a fostului său avocat britanic David Mills. Silvio Berlusconi este acuzat că i-a oferit lui David Mills 600.000 de dolari în schimbul mărturiilor în favoarea sa în două procese din anii 1990. Consiliul Superior al Magistraturi apreciază însă că suspendarea acestor procese ar fi neconstituţională, potrivit unui proiect de aviz obţinut sîmbătă de agenţia Ansa. Acest aviz negativ, care trebuie să fie discutat luni de instanţa supremă a magistraturii, riscă să agraveze conflictul dintre premier şi judecători.