Silvio Berlusconi urmează o terapie anti-stres

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Silvio Berlusconi urmează o terapie anti-stres

Monden 03 August 2009 / 00:00 412 accesări

Premierul italian şi-a început, duminică, vacanţa, în timpul căreia va urma o terapie antistres şi de odihnă, a relatat duminică presa din Peninsulă, citîndu-i pe medicii care vor supraveghea cura. Trei medici de la o clinică privată din Bressanone, situată în Alto Adige, la graniţa dintre Italia şi Austria, au ajuns sîmbătă, cu un elicopter, la reşedinţa din Milano a premierului italian, pentru a-i prescrie o dietă adecvată. “Plec puţin în vacanţă”, a declarat Silvio Berlusconi sîmbătă, la încheierea ultimei şedinţe de Guvern înainte de vacanţa de vară. “Pentru moment, vreau să urmez o cură sportivă de zece zile, deoarece, din cauza cortizonului pe care l-am luat pentru dureri de spate, am pierdut puţin din greutate”, a adăugat acesta. “Din 10 pînă în 20, poate 25 august, voi fi în Sardinia”, a precizat Silvio Berlusconi, afirmînd că va merge una sau două zile pe săptămînă în regiunea Abruzzo, afectată de cutremurul din luna mai.

În afara unei activităţi politice intense, dominate de reconstrucţia zonei afectate de seism şi de organizarea summit-ului G8 de la L\'Aquila, Silvio Berlusconi este nevoit să facă faţă şi unei serii de scandaluri legate de viaţa sa privată. În plus, soţia sa a intentat un proces de divorţ, acuzîndu-l că frecventează minore, presa solicită insistent explicaţii privind natura relaţiei sale cu o tînără de 18 ani, în timp ce ziarele străine au publicat fotografii cu tinere îmbrăcate sumar la vila sa din Sardinia. Ultimul scandal a fost provocat de publicarea, cu cîteva zile în urmă, a înregistrării unei conversaţii între Silvio Berlusconi şi Patrizia D\'Addario, o damă de companie, care afirmă că şi-a petrecut de două ori noaptea la reşedinţa din Roma a premierului.

Taguri articol


12