SERBIA Manager Lukoil descoperit mort Directorul general adjunct al companiei Lukoil Serbia, Oleg Şarov, a fost găsit mort în apartamentul său din Novi Beograd, o zonă a capitalei sârbe situată pe malul stâng al râului Sava. O ambulanţă a fost chemată la domiciliul său, joi, în jurul orei locale ...
U. CLUJ A PRIMIT LICENŢA DE LA... TAS Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a dat dreptate, vineri, clubului Universitatea Cluj, care a contestat deciziile instanţelor Sistemului Naţional de Licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal, de a nu-i permite să evolueze în Liga 1. Astfel, U. Cluj ...
CUPELE EUROPENE LA FOTBAL Ieri s-a disputat prima partidă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, manşa tur: FC Shirak (Armenia) - SP Tre Penne Galazzano (San Marino) 3-0 (Fofana 36, 55, 64). Returul este programat pe 9 iulie. Tot ieri, în primele trei jocuri din primul tur preliminar al UEFA ...
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat, ieri, la şapte ani de închisoare cu executare şi nu va mai avea dreptul să deţină funcţii publice niciodată, relatează presa italiană. Berlusconi a fost găsit vinovat de trafic de influenţă şi sex cu o prostituată minoră în deja celebrul dosar ...
Roma a trecut de sub controlul dreptei sub cel al stângii, care a învins şi în celelalte oraşe italiene mari, în turul doi al alegerilor locale de la sfârşitul săptămânii, în urma unui scrutin marcat de un absenteism fără precedent. Stânga a câştigat alegerile în cele 11 capitale de departamente la ...
Avocaţii lui Silvio Berlusconi, acuzat de trafic de influenţă şi relaţii sexuale cu o prostituată minoră în scandalul Rubygate, cer achitarea fostului premier italian, în timp ce procurorii solicită şase ani de închisoare. ”Silvio Berlusconi trebuie să fie achitat, pentru că nu a comis niciun ...
CUPA ROMÂNIEI LA FOTBAL, FAZA PE JUDEŢ Astăzi şi mâine vor avea loc meciurile contând pentru sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, ediţia 2013-2014, faza pe judeţul Constanţa. Iată programul partidelor, care vor începe la ora 17.30 - marţi: Viitorul Mereni - Callatis 2012 Mangalia (fostă ...
ITALIA Elev român sinucigaş Un elev român în vârstă de 16 ani a sărit, miercuri în jurul prânzului, de la etajul trei al unui liceu din Roma, căzând pe o maşină şi fiind transportat la spital în stare gravă, relatează site-ul publicaţiei Il Mattino. Incidentul a avut loc la Institutul Tehnic ...
RUSIA Seism de 8,2 grade pe scara Richter Rusia a lansat o alertă de tsunami în regiunea Sahalin şi Insulele Kurile, în Extremul Orient rus, în urma unui seism de 8,2 grade pe scara Richter, produs în Marea Ohoţk. Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a cerut locuitorilor din regiune să-şi ...
Soarta lui Silvio Berlusconi provoacă tensiuni din cadrul Guvernului de mare coaliţie între stânga şi dreapta, condus de Enrico Letta, un moderat de centru-stânga. Problemele au început după ce Partidul Democrat, de centru-stânga, şi-a anunţat intenţia de a propune ineligibilitatea lui Silvio Berluscon ...
Procurorul Ilda Boccassini a început, ieri, partea finală a rechizitoriului în procesul Rubygate, în care fostul premier italian Silvio Berlusconi este acuzat de întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră şi abuz de putere, denunţând ”un sistem de prostituţie pus în aplicare pentru satisfacerea lui ...
Focuri de armă au fost trase ieri, la prânz, rănind trei persoane, în faţa Palatului Chigi, sediul Guvernului de la Roma, chiar în momentul în care Guvernul Letta depunea jurământul la Palatul Quirinal. Letta, provenind din cadrul Partidului Democrat (PD), cea mai importantă forţă de stânga, a fost primul ...
Enrico Letta, numărul doi în Partidul Democrat (PD), a fost desemnat ieri să formeze noul Guvern italian, de către preşedintele Giorgio Napolitano. Letta va încerca astfel să pună capăt celor două luni de criză politică din Italia. Enrico Letta este un fost democrat creştin, eurofil şi ponderat, care, la ...
Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, reales sâmbătă pentru un nou mandat de şapte ani, este un fost comunist care se bucură de o largă popularitate, datorită abordării pe care a adoptat-o în contextul în care Italia este grav afectată de criza din Zona Euro. De mai multe săptămâni, Napolitano le-a ...
NORVEGIA Parlamentul evacuat Parlamentul norvegian a fost evacuat pentru scurt timp, ieri, ca măsură de precauţie, în urma unei explozii aparent slabe, într-un local tehnic, a anunţat serviciul de presă al instituţiei într-un mesaj postat pe Twitter. Nu a fost semnalată nicio persoană rănită, a ...
Membrii Parlamentului italian şi reprezentanţii regiunilor au fost convocaţi joi pentru alegerea preşedintelui ţării, succesorul lui Giorgio Napolitano. La vot vor participa 630 de deputaţi, 315 senatori, patru senatori pe viaţă şi 58 de reprezentanţi ai regiunilor. La primele trei voturi, este necesară o ...