Încă un actor din generaţia de aur ne-a părăsit prea devreme. Născut la Timişoara, la 24 ianuarie 1932, Silviu Stănculescu dispărea din această lume la doar 66 de ani. Închidea ochii la spitalul „Victor Babeş”, răpus de leucemie, într-o noapte de toamnă, de joi spre vineri, a anului 1998. Calendarele marcau data de 23 octombrie.

Făcea parte din acea grupare unică a anului 1956, când absolvenţii aveau să marcheze istoria teatrului şi filmului românesc: Silvia Popovici, Amza Pellea, Flavia Buref, Constantin Rauţchi, Draga Olteanu, Victor Rebengiuc. Era o clasă eterogenă, cu studenţi de la cinematografia abia desfiinţată, dar şi de la teatru. Profesorii lor se numeau Aura Buzescu şi Mihai Popescu. Silviu Stănculescu învăţase meserie de la Mony Ghelerter, Ana Barcan, A. Pop Marţian.

Când părăsea băncile institutului de teatru mergea la Bacău. L-a interpretat aici pe Mircea Aldea din „Gaiţele” lui Kiriţescu, dar a jucat şi în alte spectacole de neuitat: „Copacii mor în picioare”. Era Făt Frumos din „Înşir’te mărgărite”, apărea şi în „Apus de soare”. În 1961, s-a mutat la teatrul abia înfiinţat „Barbu Ştefănescu Delavrancea” din Capitală. Nu a stat mult nici aici. Îl găsim curând la „Giuleşti”, apoi pe scena de la Comedie, instituţia ale cărei baze le pusese Radu Beligan, primul şi cel mai longeviv director, ca şi la Naţional, mai târziu. Îl regăsim pe Silviu Stănculescu ca director al Teatrului de Comedie, între 1981 şi 1990.

A fost căsătorit cu Corina Stănescu, împreună având şi o fiică, pe Catrinel Stănescu Florea. A fost un răsfăţat al sorţii, până la un punct. Ştia să sufere, să îndure. Tocmai un asemenea om - care emana atâta forţă interioară neostentativă şi contamina, prin sensibilitatea lui discretă, plină de tact şi de un imens bun simţ, ca şi de generozitate - , avea să fie, cum se spune, uşuit.

Poseda o glăsuire impresionantă: caldă, mătăsoasă, energică şi primitoare. Ca şi în cazul prietenului lui Traian Stănescu, cu o voce tenorială, a trebuit să accepte distribuiri radiofonice şi spectacular-omagiale. Amândurora, ca şi lui Ion Marinescu şi Gheorghe Cozorici, această calitate le-a adus, cu totul pe nedrept, reproşuri după 1989. Ca să nu spun cât de repede a fost înlocuit de la conducerea „Comediei”. Ţinuse acest teatru întrucâtva şi pe faima lui protectoare, apreciat de autorităţi şi nu a rănit pe nimeni, iar cei care făceau parte din echipa regizorală şi actoricească erau nume grele, mult răsfăţate, atunci, ca şi acum: Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Sanda Toma, George Mihăiţă. (va urma)