Un grup de evrei din Dusseldorf s-a grăbit să ceară interzicerea concertelor lui Roger Waters, pe motiv că, printre simbolurile damnate/acuzate de artist pentru toate relele din lume, este ilustrată în spectacol şi Steaua lui David (Magen David, de fapt Scutul...), într-o companie deloc onorantă. Pentru evrei, e iritant să-şi vadă simbolul naţional caricaturizat, desenat pe-un porc gonflabil. Cum este şi pentru creştini când văd crucea în acelaşi loc. Cum este şi pentru musulmani, când văd semiluna, tot acolo. Cum este şi pentru cei de la Mercedes, după acelaşi model. Cum este şi pentru cei de la Shell!?!

Enumerarea de mai sus, „otova“, ar putea părea şi mai iritantă pentru religioşi. „Cum? De ce-ar fi în aceeaşi măsură vexaţi nişte corporatişti pe cât suntem noi, habotnicii?! Ce, e tot aia să „râzi“ de simbolurile religioase ca de însemnele - fie şi la fel de consacrate, astăzi - ale marilor companii?!“. În filosofia fondatorului Pink Floyd, este. Sunt câte un „rău“ de aceeaşi gravitate şi dimensiune. De altfel, sunt convins că artistul nici nu se referă la religii, în mare. Se referă la sionismul expansionist, islamismul terorist, troglodism şi fanatismul creştin. Probabil că biserica ortodoxă şi cea catolică nu au protestat, fiind mai toleranţi (unii) şi mai liberalişti (alţii). Nici islamiştii radicali n-au făcut-o - ei probabil s-ar mulţumi să-l arunce în aer la propriu pe Roger Waters, cu concertele lui cu tot. Din partea societăţii laice, la rândul său, există o serioasă doză de ipocrizie în a acuza deschis sau măcar a recunoaşte doza de rău (necesar?) pe care îl aduce fanatismul religios de orice culoare, în istoria de ieri şi de azi a omenirii. Waters îşi asumă, în „The Wall“, acest risc. Un risc fizic şi real, cât se poate de palpabil.

Pe mine, ca spectator al show-lui de la Bucureşti, altceva - o scăpare a marelui artist - m-a frapat: omisiunea, din desenele/simbolurile enumerate mai sus, a zvasticii! Simbolul pe care, în „imparţialitatea“ lor, juraţii procesului de asasinat de la Turnu Severin, din 1925, deschis împotriva lui Zelea Codreanu, îl purtau toţi, „principiali“, la rever!? Unii ar spune că e singurul simbol demult apus. Total eronat! Ameninţarea continuă să existe. Ameninţarea care i-a ucis tatăl în război lui Roger Waters, exact pe-aia a omis-o. Poate fiind prea ocupat să înfiereze capitalismul „feroce“ pe care românii au avut „şansa“ să-l evite, cincizeci de ani, prea ocupaţi cu foamea socialismului.