Simona Halep - Karolina Pliskova, în semifinale la Miami

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Simona Halep - Karolina Pliskova, în semifinale la Miami

Sport 28 Martie 2019 / 08:29 671 accesări

În semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami, dotat cu premii în valoare de 9.035.428 dolari, tenismena constănţeană Simona Halep (locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2) o va înfrunta pe Karolina Pliskova (locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5). În noaptea de miercuri spre joi, în sferturile de finală, Karolina Pliskova a câştigat duelul ceh din sferturile de finală, 6-3, 6-4 cu Marketa Vondrousova (locul 59 WTA). Simona Halep şi Karolina Pliskova s-au mai întâlnit de nouă ori, tenismena noastră învingând de şapte ori. Duelul din penultimul act al turneului din Florida este programat în noaptea de joi spre vineri, de la ora 3.00 (în direct la Digi Sport 2).

Halep a trecut în sferturi, miercuri seară, de Qiang Wang (China, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 18), cu scorul de 6-4, 7-5, revenind în al doilea set de la 1-5.

„Să joc din nou în semifinale este o mare provocare. Pot face cel mai bun rezultat al meu aici, să joc finala, dar va fi un mare meci în turul următor. Voi pregătită, voi încerca să mă bucur de joc în faţa acestui frumos public, pe acest frumos teren, este întodeauna o plăcere să revin aici. Trebuie să câştig acest turneu. Am şanse mai bune să redevin numărul 1 din nou, dar nu este în mintea mea, vreau doar să-mi găsesc ritmul, să-mi găsesc cel mai înalt nivel, să joc cât de bine pot”, a declarat Halep, la interviul de pe teren, după meciul din sferturi.

La Miami Open, Halep a ajuns în 2018 până în turul al treilea fiind eliminată de poloneza Agnieszka Radwanska, iar în 2015 a pierdut partida cu Serena Williams, din semifinale.



12