Simona Halep, a cincea jucătoare de tenis din lume

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep, a cincea jucătoare de tenis din lume

Sport 01 Ianuarie 2006 / 00:00 2724 accesări

Simona Halep va ocupa, începând de luni, locul 5 mondial, o performanţă ce nu a mai fost reuşită de nici o jucătoare de tenis din România de la crearea ierarhiei WTA, în noiembrie 1975. Halep, acum pe locul 7 WTA, şi-a asigurat prezenţa în Top 5 WTA în urma victoriei reuşite ieri, în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells şi după eliminarea jucătoarei Jelena Jankovici din Serbia, în aceeaşi fază a competiţiei.

Românca a învins-o într-o oră pe australianca Casey Dellacqua, scor 6-2, 6-2, în timp ce Jankovici a fost eliminată de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA, după un meci care a durat mai mult de două ore şi jumătate şi care s-a încheiat cu scorul de 7-5, 2-6, 6-4.

Simona Halep a afirmat, pentru site-ul oficial al WTA, că nu este interesată foarte mult de locul ocupat în clasament, obiectivul ei fiind acela de a câştiga un turneu de Grand Slam: "Sunt cea mai bună jucătoarea de tenis din România ţinând cont de clasament, dar obiectivul meu este să câştig un turneu de Grand Slam. Abia atunci voi fi cea mai bună jucătoare română, deoarece Virginia Ruzici a câştigat French Open. Cred că toată lumea vrea să fie numărul 1 mondial, dar pentru mine e mai important să câştig un Grand Slam decât locul în clasament".

Halep şi Radwanska se vor întâlni, mâine, în semifinalele turneului Indian Wells. Scorul întâlnirilor directe este de 3-2 în favoarea polonezei, dar sportiva din Constanţa a câştigat ultimele două partide, la Roma, în 2013, şi la Doha, anul acesta.

La 24 februarie, Simona Halep a ocupat în premieră locul 7 în ierarhia mondială, egalând cea mai bună clasare a unei sportive din România, performanţă realizată de Irina Spîrlea din 1997.

Asociaţia jucătoarelor profesioniste de tenis, Women's Tennis Association, a luat naştere în 1973, la Londra, iar prima ierarhie oficială a fost publicată la 3 noiembrie 1975. WTA reuneşte astăzi peste 2.500 de sportive din 92 de ţări, care concurează anual în 54 de turnee WTA şi patru Grand Slam-uri, organizate în 33 de state, cu premii totale de aproximativ 120 de milioane de dolari.

Competiţia de la Indian Wells (California, SUA), cea mai mare după cele de Grand Slam, este de categorie Premier Mandatory şi are premii totale de aproape 6 milioane de dolari. Câştigătoarea acestui turneu este recompensată cu un milion de dolari şi cu o mie de puncte WTA, iar finalista primeşte 500.000 de dolari şi 650 de puncte WTA.



12