Simona Halep a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Marţi, la Bucureşti

Simona Halep a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler

Sport 30 Iulie 2019 / 14:29 3780 accesări

La Palatul Cotroceni s-a desfăşurat marţi ceremonia de decorare a tenismenei constănţene Simona Halep cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler ca urmare a triumfului la cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, de la Wimbledon. Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o pe Simona Halep, şeful statului declarând: „Avem în faţa noastră o mare campioană, care a oferit românilor nu doar momente de bucurie, ci şi un exemplu de nepreţuit. Dragă Simona Halep, Vă confer astăzi cea mai înaltă distincţie a statului român ca recunoaştere şi preţuire profundă pentru câştigarea prestigiosului trofeu de la Wimbledon, precum şi pentru parcursul profesional de excepţie de până acum. Vă doresc să aveţi parte de succes în tot ceea ce v-aţi propus să faceţi şi să rămâneţi la fel de ataşată şi fidelă valorilor în care credeţi şi pe care le promovaţi constant. De azi înainte, când spui Halep, spui România şi când spui România, spui Halep. Aţi scris o pagină importantă din istoria tenisului românesc, în doar 55 de minute, la Wimbledon. Datorită talentului, pasiunii, determinării, perseverenţei şi a pregătirii constante, aţi reuşit să deveniţi prima jucătoare de tenis din România care deţine acest titlu. Vă felicit din toată inima!”

După ce a primit cea mai înaltă distincție a statului român, Simona Halep a spus: „Sunt mândră că sunt româncă şi sper să merg cu fruntea sus peste tot şi câştig cât mai multe trofee ca să fiu o inspiraţie pentru toţi copilaşii şi sper să aibă ocazia şi condiţii cât mai bune că să avem cât mai mulţi campioni în viitor. Vă mulţumesc din nou şi sunt destul de emoţionată. Este mai greu decât finala de la Wimbledon. Vă mulţumesc foarte mult pentru cea mai înaltă distincţie a României este o mare onoare pentru mine, o recunoaştere şi o preţuire faţă de munca mea. Vă mulţumesc foarte mult din nou. Sper prin aceste rezultate să inspir pe toţi copiii să le transmit dorinţa şi plăcerea de a practica acest sport care te ajută să te dezvolţi nu numai în cariera sportivă ci şi în cea personală”. Halep le-a mulţumit părinţilor, antrenorilor, preşedintelui Klaus Iohannis, dar şi tuturor românilor pentru susţinere.

Simona Halep a obţinut al doilea trofeu de Grand Slam din carieră, la Wimbledon, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams.



12