Simona Halep a urcat pe locul 5 WTA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul WTA

Simona Halep a urcat pe locul 5 WTA

Sport 06 Iunie 2016 / 16:10 549 accesări
După ce a jucat în optimi la Roland Garros, Simona Halep a revenit în Top 5

După ce a jucat în optimi la Roland Garros, Simona Halep a revenit în Top 5

Chiar dacă a pierdut în optimile de finală la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, tenismena constănțeană Simona Halep a profitat de rezultatele slabe înregistrate de celelalte jucătoare de top și a urcat o poziție, pe locul 5, în clasamentul WTA dat publicității luni, cu 4.471p de puncte, devansând-o pe Viktoria Azarenka (Belarus). În schimb, în cursa pentru calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, sportiva în vârstă de 24 de ani a coborât un loc, pe 7, cu 1.869p. Lider în ierarhia mondială a rămas americanca Serena Williams, cu 8.330p, urmată de câștigătoarea de la Roland Garros, spaniola Garbine Muguruza, care a urcat două locuri, cu 6.766p, poloneza Agnieszka Radwanska, cu 6.080p, în coborâre cu un loc, și germanca Angelique Kerber, cu 5.620p.

Eliminată și ea în optimi la Paris, Irina-Camelia Begu se menține pe locul 28 în ierarhia mondială, cu 1.765p, dar a făcut un salt de opt poziții în clasamentul pentru prezența la Turneul Campioanelor, ajungând pe 19, cu 1.077p. În schimb, Monica Niculescu a coborât două locuri, pe 37, cu 1.365p, iar Sorana Cîrstea a alunecat o poziție, pe 98, cu 703p. În Top 200 WTA se mai află patru românce: Patricia Maria Țig, pe 101, în coborâre cu două locuri, cu 663p, Alexandra Dulgheru, pe 137, în coborâre cu zece poziții, cu 422p, Ana Bogdan, pe 148, în urcare cu 16 locuri, cu 397p, și Andreea Mitu, pe 158, în coborâre cu 42 de poziții, cu 361p.

La dublu, Niculescu se menține pe 26, cu 2.635p, Begu a coborât patru poziții, pe 40, cu 1.950p, Raluca Olaru își păstrează locul 55, cu 1.505p, iar Mitu a urcat două poziții, pe 80, cu 973p.

ȚIG, PE TABLOUL PRINCIPAL LA WIMBLEDON

Pentru prima oară în carieră, Patricia Maria Țig va intra direct pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem, urmând să joace în primul tur al probei feminine de la Wimbledon. Românca a beneficiat de faptul că organizatorii au luat în calcul ierarhia WTA din 16 mai, când se afla pe locul 101. Pentru a pregăti participarea la Londra, Țig va lua startul în calificări la întrecerea de la Mallorca, dotată cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, care se desfășoară pe iarbă, în perioada 13-19 iunie. Tot în calificări vor intra Sorana Cîrstea și Ana Bogdan, în timp ce Niculescu a acces direct pe tabloul principal. De asemenea, Țig va fi pe tabloul principal și la BRD Bucharest Open, turneu programat în perioada 11-17 iulie.

La Wimbledon, turneu care va începe la 27 iunie, pe tabloul principal vor mai fi Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea.

Citește și:

Halep şi Radwanska, nemulțumite de organizarea de la Roland Garros

Halep, eliminată la Roland Garros



12