După un parcurs de excepţie la Australian Open, unde a ajuns pentru prima oară în faza sferturilor de finală ale unui turneu de Grand Slam, Simona Halep a revenit, joi seară, în ţară. Tenismena constănţeană a fost aşteptată la Aeroportul “Henri Coandă” de tatăl său, Stere Halep, cu un buchet imens de trandafiri. Sportiva în vârstă de 22 de ani a întrebat imediat unde este mama sa şi a primit un răspuns rapid din partea tatălui: „Te aşteaptă acasă, cu mâncarea care-ţi place ţie”. Apoi a povestit momentele prin care a trecut la actuala ediţie a turneului de la Antipozi. „M-am simţit foarte bine la Melbourne, dar mă bucur să îmi revăd prietenii şi familia. Am jucat foarte bine. La început, mi-a fost mai greu să mă adaptez, iar la ultimul meci a fost mai greu, pentru că am avut emoţii mari, care m-au copleşit, şi nu am putut să îmi fac jocul. Va trebui să învăţ să nu mai pun atât de multă presiune şi să joc ca la un turneu normal, să îmi fac jocul meu şi să mă bucur de meci. Primele zile au fost foarte grele, din cauza căldurii, dar după aceea a fost foarte frumos de jucat. Cred că Cibulkova va câştiga turneul. Sper să câştige, pentru că merită. Este nevoie şi de astfel de dezamăgiri, care să te ţină cu picioarele pe pământ. Cred că împotriva Mariei Şarapova nu aveam aşa mari emoţii”, a spus constănţeanca, adăugând că nu se aştepta să ajungă atât de repede între primele zece jucătoare din lume: „Nu credeam că voi ajunge atât de repede în Top 10, dar ce va fi mai greu va urma acum, pentru că este foarte greu să te menţii la acest nivel. Trebuie să faci rezultate bune la Grand Slam. Sper să mă menţin cât mai mult pentru că atunci te numeşti jucătoare adevărată”.
MERGE LA PARIS Simona Halep nu va rămâne la Constanţa decât două zile, urmând să plece la Paris, pentru a lua startul la turneul “Open GDF Suez”, dotat cu premii în valoare de 710.000 de dolari, unde a fost desemnată cap de serie nr. 5. În capitala Franţei va începe colaborarea cu noul antrenor, belgianul Wim Fissette. „Voi avea un antrenor nou, acum o să-l cunosc şi eu mai bine, la Paris. Se pare că e un antrenor foarte bun şi o să facem lucruri minunate împreună”, a explicat constănţeanca. În plus, Simona a dezvăluit că noul obiectiv este calificarea într-o semifinală de Grand Slam şi că speră să reuşească acest lucru la Roland Garros. „Acum îmi măresc visul şi vreau să ajung şi într-o semifinală. Să vedem dacă mă voi regăsi la meciurile mari. Cred că la Roland Garros voi face asta, pentru că acolo mă simt cel mai confortabil, iar zgura este o suprafaţă plăcută pentru mine”, a mărturisit Halep.