Simona Halep, calificare spectaculoasă în optimi la Madrid

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Mutua Madrid Open

Simona Halep, calificare spectaculoasă în optimi la Madrid

Sport 09 Mai 2017 / 19:19 637 accesări
Simona Halep a fost condusă în setul decisiv cu 5-2, dar a întors soarta meciului

Simona Halep a fost condusă în setul decisiv cu 5-2, dar a întors soarta meciului

Tenismena constănțeană Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 8 în clasamentul mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA Premier Mandatory de la Madrid, desfăşurat pe zgură şi dotat cu premii de 5.439.350 de dolari. Marți, în turul secund, Halep a depășit-o pe italianca Roberta Vinci (locul 34 WTA), scor 6-3, 2-6, 7-6 (7/2), după o oră și 55 de minute de joc, la capătul unei partide cu numeroase răsturnări de situație. În primul set, Halep a revenit de la 2-3 și s-a impus cu 6-3, însă în al doilea a fost rândul italiencei să reușească patru game-uri consecutive și de la 2-2 adversara constănțencei și-a adjudecat setul cu 6-2. Vinci a început foarte bine setul decisiv și a condus cu 4-1 și 5-2, dar Simona a revenit spectaculos și a egalat. S-a ajuns în tie-break, iar Halep a controlat ostilitățile, câștigând fără probleme, cu 7-2. Simona Halep a câștigat anul trecut turneul de la Madrid.

În optimile de finală ale turneului din capitala Spaniei s-a calificat și Sorana Cîrstea (83 WTA), sfert-finalistă anul trecut și beneficiară a unui wild-card, care a trecut fără probleme de Catherine Bellis (SUA, 55 WTA), scor 6-3, 5-2, după o oră de joc.

Prezența în optimi la Mutua Open este recompensată cu 120 de puncte WTA şi un cec în valoare de 68.010 euro.

Taguri articol


12