Simona Halep, două nominalizări la lovitura anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Simona Halep, două nominalizări la lovitura anului

Sport 18 Noiembrie 2015 / 16:33 1316 accesări

Tenismena constănțeană Simona Halep a câştigat de două ori ancheta WTA pentru lovitura lunii, în februarie şi în august, şi cu aceste reuşite va concura pentru lovitura anului, într-un sondaj care va începe, luni, pe site-ul oficial al Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis. Un punct câştigat de româncă în meciul cu cehoaica Daniela Hantuchova, din cadrul turneului de la Dubai, a fost votat de 47 la sută dintre fani, devenind lovitura lunii februarie. De asemenea, un punct din meciul pe care Simona Halep l-a câştigat în faţa italiencei Sara Errani, în semifinalele turneului de la Toronto, a fost desemnat de cei care au votat pe site-ul WTA drept „lovitura lunii august”, tot cu 47 la sută din voturi. Aceste două reuşite intră în competiţia pentru lovitura anului, alături de alte puncte spectaculoase câştigate de Maria Şarapova, Agnieszka Radwanska (cu patru lovituri), Angelique Kerber şi Ana Ivanovic.

Reuşitele sunt incluse în două grupe, după cum urmează

GRUPA A

Ianuarie: Maria Şarapova

Februarie: Simona Halep

Martie: Agnieszka Radwanska

Aprilie: Angelique Kerber

Mai: Agnieszka Radwanska

GRUPA B

Iunie: Ana Ivanovic

August: Simona Halep

Septembrie: Agnieszka Radwanska

Octombrie: Agnieszka Radwanska

Procesul de votare are trei etape. Mai întâi se va stabili a cincea lovitură din Grupa B, fanii urmând să aleagă dintre Caroline Wozniacki (la turneul de la New Haven), Serena Williams (Miami, meciul cu Simona Halep din semifinale), Belinda Becic (Toronto), Francesca Schiavone (Monterrey), Alize Cornet (Doha, din partida cu Alexandra Dulgheru).

Odată grupele completate, suporterii vor alege câte două lovituri din fiecare grupă, procesul de votare fiind deschis în perioada 23-29 noiembrie. Cele patru lovituri vor fi incluse într-o grupă finală, din care se va alege, între 30 noiembrie şi 6 decembrie, reuşita anului. Rezultatul va fi publicat la 7 decembrie, pe site-ul WTA.



12