Simona Halep, eliminată în semifinalele turneului de la Sydney

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep, eliminată în semifinalele turneului de la Sydney

15 Ianuarie 2016 / 09:22 579 accesări

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a ratat calificarea în finala turneului de la Sydney, fiind învinsă, vineri, cu scorul de 7-6 (5), 4-6, 6-3, de rusoaica Svetlana Kuzneţova, locul 25 WTA.

Partida din semifinale a început joi, când a fost întreruptă din cauza ploii la scorul de 5-4 pentru Halep, după 42 de minute. Sportiva română ar fi putut câştiga primul set, vineri, când a condus cu 40-0 pe serviciul adversarei. Kuzneţova a egalat la 5 şi apoi s-a impus în tie-break-ul primului set, în care Halep nu şi-a fructificat niciodată serviciul, în timp ce rusoaica a reuşit o dată.

Setul al doilea a început cu trei break-uri consecutive, dintre care două i-au aparţinut Simonei Halep. Cele două jucătoare şi-au făcut apoi serviciul, astfel că Halep a egalat la seturi, după 6-4.

Kuzneţova a fost mai agresivă şi mai concentrată în setul decisiv, reuşind un break în ghemul al şaselea, suficient pentru a câştiga setul şi meciul după două ore şi trei sferturi (timp total).

Taguri articol


12