Simona Halep, mulțumită pentru evoluția de la Wimbledon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După eliminarea din sferturi

Simona Halep, mulțumită pentru evoluția de la Wimbledon

Sport 12 Iulie 2017 / 15:35 851 accesări
Simona Halep: „Sunt multe lucruri bune de care trebuie să țin cont”

Simona Halep: „Sunt multe lucruri bune de care trebuie să țin cont”

Eliminarea Simonei Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, după înfrângerea din duelul cu britanica Johanna Konta (7 WTA), cu scorul de 7-6 (7/2), 6-7 (5/7), 4-6, a împiedicat-o pe tenismena constănțeană să urce pe prima poziție în ierarhia WTA. Ratarea calificării în semifinale pentru Halep a însemnat trecerea pe primul loc în clasamentul WTA pentru Karolina Pliskova (Cehia), dar acest lucru nu o dezarmează pe Simona, care a spus că va mai avea șanse de a deveni lider mondial, dar pentru a reuși acest lucru trebuie să muncească la fel de mult.

„Cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am jucat vreodată pe iarbă, poate cel mai bun! A fost un tenis de înalt nivel, ambele am jucat foarte bine. Din nou am fost aproape. Poate în tie-break-ul setului al doilea puteam să servesc mai tare şi mai bine, la fel în acel game pierdut pe serviciu. Apoi a fost greu, pentru că ea are un serviciu bun şi nu am avut prea multe ocazii. Sunt multe lucruri bune de care trebuie să țin cont”, a declarat Simona Halep la conferinţa de presă.

La minge de meci, un ţipăt din tribune a deranjat-o vizibil pe Simona, înainte ca punctul să fie încheiat. „Ultimul punct al meciului ar fi trebuit rejucat, dar arbitrul mi-a spus că nu putem rejuca punctul din cauza zgomotelor venite din tribună”, a completat Halep, care a trimis săgeţi şi în ceea ce priveşte pauza lungă luată de Konta după câştigarea setului secund: „Nu cred că au fost doar patru minute, dar aşa face ea mereu. Nu pot schimba lucrurile, pentru că momentan nu există o regulă clară, cel puţin aşa am înţeles de la arbitru. M-am ridicat de pe scaun pentru că se pornise aerul condiţionat şi mă temeam să nu rămân înţepenită”.

Simona Halep a anunţat că nu va participa la turneul de la Bucureşti, în ciuda zvonurilor care vorbeau despre posibilitatea primirii unui wild-card pe tabloul principal.

Citește și:

Halep ratează semifinalele la Wimbledon

Konta dezgroapă securea războiului

Taguri articol


12