Simona Halep, nominalizată de WTA la titlul de jucătoarea anului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep, nominalizată de WTA la titlul de jucătoarea anului

14 Octombrie 2016 / 19:57 486 accesări

Simona Halep, locul patru în clasamentul mondial, a fost nominalizată de site-ul WTA la titlul de jucătoarea anului, trofeu ce va fi decernat pe data de 21 octombrie, ultimele patru astfel de distincţii au fost obţinute de Serena Williams, a doua jucătoare a lumii în acest moment.

Simona Halep, numărul patru mondial, se află printre cele cinci jucătoare nominalizate de WTA la titlul de jucătoarea anului, alături de Serena Williams, Angelique Kerber, Karolina Pliskova şi Garbine Muguruza.

Cele cinci sportive nominalizate vor putea primi votul fanilor până pe 16 octombrie, iar câştigătoarea va fi desemnată, vineri, pe data de 21 octombrie.

Site-ul WTA notează că sportiva originară din Constanţa este una dintre cele patru jucătoare cu trei trofee câştigate în 2016, printre care Madrid, Bucureşti şi Montreal. De asemenea, Simona Halep s-a calificat pentru al treilea an consecutiv la Turneul Campioanelor de la Singapore, iar la ultimul turneu în care a participat, cel de la Beijing, românca a pierdut în optimile de finală, cu Shuai Zhang, scor 0-6, 3-6.

Turneul Campionelor de la Singapore se va desfăşura în perioada 24-30 octombrie, iar anul trecut Simona Halep a fost eliminată încă din faza grupelor, după ce, la prima participare a fost învinsă în finala competiţiei, de Serena Williams.

Taguri articol


12