Jucătoarea Simona Halep nu a realizat iniţial că a câştigat setul al doilea în meciul cu Serena Williams, din semifinalele turneului Miami Open, şi a aşteptat pe teren ca adversara ei să servească. După ce a punctat pentru 6-4, Halep s-a dus la copilul de mingi din spatele terenului care îi ţinea prosopul. Între timp, Williams s-a îndreptat spre scaun pentru obişnuita pauză dintre seturi. Abia atunci şi-a dat seama Halep că urma o pauză şi a mers şi ea, zâmbind, către scaunul de pe marginea terenului. "Nu am jucat pentru scor. Am încercat doar să joc cel mai bun tenis ale meu, să fiu aproape de ea, doar să lovesc şi să lupt pentru fiecare minge", a explicat Halep momentul. Nu a fost pentru prima dată când jucătoarea română nu a ştiut scorul într-o partidă. În meciul cu sportiva cehă Karolina Pliskova, din optimile de finală ale turneului de la Indian Wells, Simona Halep s-a bucurat de câştigarea meciului la 6-4 şi 5-3 pentru ea. După ce şi-a dat seama că sărbătorea prea devreme, Halep i-a mai cedat un ghem adversarei, apoi a închis setul secund cu acelaşi scor ca primul, 6-4. Simona Halep, locul 3 WTA, a ratat calificarea în finala turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open, după ce a fost învinsă, astăzi, cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5, de numărul 1 mondial, americanca Serena Williams, în semifinalele competiţiei.