Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

Sport 15 Iulie 2016 / 22:14 847 accesări

Jucătoarea de tenis Simona Halep, în vârstă de 24 de ani, a anunţat, vineri, că nu va participa, din cauza virusului Zika, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, programate în perioada 5-21 august.

Aşa cum anunţase înainte de debutul la BRD Bucharest Open, Simona Halep a decis să nu participe la Jocurile Olimpice de la Rio. Totodată, fostul mare tenismen Ion Ţiriac declarase că sportiva originară din Constanţa nu va fi prezentă la Rio de Janeiro. Numărul 5 în clasamentul mondial, Simona Halep se teme de ameninţarea virusului Zika, foarte răspândit în America de Sud.

"Regret să vă anunț că am decis că nu voi participa la Jocurile Olimpice de la Rio. Motivul deciziei mele este îngrijorarea vis-a-vis de pericolul pe care îl poate implica virusul Zika. După numeroase discuții cu medicii și familia, am ajuns la concluzia că riscurile sunt mult prea mari pentru cariera mea sportivă și pentru sănătatea mea, mai ales ca femeie. Familia este mult prea importantă pentru mine, nu pot risca să nu îmi pot clădi una proprie, după încheierea carierei în tenis", a postat Simona Halep pe contul personal de Facebook.

Taguri articol


12