Simona Halep o va întâlni pe Madison Keyes în optimi la Wimbledon

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep o va întâlni pe Madison Keyes în optimi la Wimbledon

03 Iulie 2016 / 13:16 370 accesări

Jucătoarea de tenis Simona Halep (24 de ani, locul 5 în clasamentul mondial) o va întâlni pe sportiva americană Madison Keys (21 de ani, poziţia 9 WTA) în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, disputat pe iarbă. Bilanțul confruntărilor directe este egal, 1-1.

Sâmbătă, Madison Keys a eliminat-o pe franțuzoaica Alize Cornet (locul 61 WTA), scor 6-4, 5-7, 6-2, în turul 3 la Wimbledon. Simona Halep s-a calificat în optimi după o nouă victorie în două seturi, scor 6-4, 6-3, în confruntarea din turul 3 cu olandeza Kiki Bertens (28 WTA).

Halep şi Keys se vor întâlni pentru a treia oară în carieră. Madison s-a impus la Sydney, în 2014, pe hard, cu 6-1, 6-4, iar Simona şi-a luat revanşa, în acelaşi an, la Roma, pe zgură, scor 5-7, 6-0, 6-1.

Madison Keys a intrat recent în Top 10 mondial, imediat după ce a câştigat un turneu pe iarbă în acest sezon, la Birmingham.

"Keys este o jucătoare solidă, cu un serviciu foarte puternic. Are încredere mare, pentru că a câştigat un turneu pe iarbă. Suprafaţa asta cred că i se potriveşte cel mai mult, dar şi eu joc un tenis destul de bun pe suprafaţa asta. Mă aştept la un meci foarte greu. Trebuie să mă duc şi să îmi fac treaba cât de bine pot eu", a declarat Simona Halep pentru Digi Sport.

În 2015, Madison Keys a fost eliminată în sferturi la Wimbledon, în timp ce Simona Halep a cedat încă din runda inaugurală. Totuşi, românca a fost semifinalistă în 2014 la All England Club.

Meciul Simona Halep-Madison Keys se va disputa luni, la o oră şi pe o arenă ce vor fi anunţate duminică seară.

Dacă va trece de sportiva americană, Halep se confrunta în sferturile de finală cu învingătoarea din partida Misaki Doi (Japonia, locul 49 WTA) - Angelique Kerber (Germania, 4 WTA).

Cap de serie numărul 5 la Wimbledon, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 165.000 de euro şi 240 de puncte în clasamentul WTA.



12