Visul constănţencei Simona Halep de a se impune într-un turneu de Grand Slam nu a devenit realitate, sâmbătă, la Paris, la finalul partidei cu letona Jelena Ostapenko. În marea finală de la Roland Garros, din turneul dotat cu premii în valoare totală de 16.700.000 de euro, Halep a pierdut, cu scorul de 6-4, 4-6, 3-6, după două ore de joc, după un duel extrem de disputat. Ostapenko, jucătoare aflată pe locul 47 WTA şi care a împlinit 20 de ani chiar joi, în ziua calificării în ultimul act, a pus multe probleme ocupantei locului 4 WTA înaintea finalei şi favoritei numărul 3 la Roland Garros, în ciuda faptului că jocul prestat de Simona Halep a fost unul foarte bun. Ostapenko a revenit incredibil după ce a pierdut primul set şi a fost condusă cu 3-0 în setul al doilea şi cu 3-1 în setul decisiv, producând marea surpriză şi obţinând astfel trofeul „Suzanne Lenglen”.
Evoluţia scorului în duelul dintre Halep şi Ostapenko - setul întâi (39 de minute): 0-1, 2-1, 2-3, 4-3, 4-4, 6-4; setul al doilea (46 de minute): 3-0, 3-4, 4-4, 4-6; setul al treilea (35 de minute): 1-0, 1-1, 3-1, 3-6.
Prin prezenţa în finala celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Halep și-a asigurat un cec în valoare de 1.060.000 euro și 1.300 de puncte WTA, iar Ostapenko va primi suma de 2,1 milioane de euro şi 2.000 de puncte WTA.
În 2014, Simona Halep a mai disputat o finală la Roland Garros, pierdută în faţa rusoaicei Maria Şarapova, tot după trei seturi, scor 4-6, 7-6 (7/5), 4-6.
Citeşte şi:
Halep va lupta pentru trofeu la Paris, dar și pentru locul 1 WTA
Halep, în finală la Roland Garros
Revenire spectaculoasă, Halep trece în semifinale la Roland Garros