22 Noiembrie 2024, 20:20
Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 5 WTA, s-a calificat, astăzi, în optimile de finală ale turneului Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 3.671.405 euro. Halep a învins-o, în turul doi, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 23 de minute, pe Lara Arruabarrena (Spania), beneficiară a unui wild-card şi poziţia 145 în ierarhia mondială. În optimi, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Irina-Camelia Begu, beneficiară a unui wild-card şi locul 117 WTA, şi Sabine Lisicki (Germania), a 15-a favorită şi poziţia a 16-a în clasamentul mondial. Pentru calificarea în această fază, Halep va primi 120 de puncte WTA şi un cec în valoare de 45.530 de euro.