Simona Halep s-a calificat la Turneul Campioanelor!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Simona Halep s-a calificat la Turneul Campioanelor!

Sport 11 Septembrie 2017 / 17:24 681 accesări
Simona Halep și Garbine Muguruza sunt singurele jucătoare calificate până acum la Turneul Campioanelor

Simona Halep și Garbine Muguruza sunt singurele jucătoare calificate până acum la Turneul Campioanelor

Rezultatele de la US Open au ajutat-o pe Simona Halep să rămână momentan pe locul al doilea atât în topul WTA, cât și în clasamentul WTA Race 2017, cel care contează pentru calificarea la Turneul Campioanelor. Sportiva constănțeană este a doua jucătoare, după Garbine Muguruza, care a obținut deja biletele pentru competiția de la Singapore, programată în perioada 22-29 octombrie. Opt jucătoare se califică în fiecare an la Turneul Campioanelor, pe baza punctelor acumulate pe parcursul anului. Cu 5.025 de puncte obținute până acum, Simona a obținut deja calificarea.

Anul trecut, câștigătoarea Turneului Campioanelor a fost Dominika Cibulkova, după 6-3, 6-4 în finala cu Angelique Kerber. Jucătoarea din Slovacia a fost și cea care a învins-o cu 6-3, 7-6 (5) pe Halep în meciul decisiv pentru calificarea în semifinale, înfrângere în urma căreia sportiva din Constanța a ratat prezența în „careul de ași” de la Singapore.

Pentru Simona Halep va fi a patra participare consecutivă la finala sezonului. În 2014, ea a ajuns în ultimul act, în care a pierdut în fața Serenei Williams, iar la celelalte două ediții nu a trecut de faza grupelor.

În septembrie începe circuitul asiatic de toamnă, iar Simona și-a anunțat participarea la două dintre turneele toamnei. Spre deosebire de anul trecut, nu joacă la Tokyo (18-24 septembrie), însă în perioada 24-30 septembrie va fi prezentă la Wuhan (China), unde anul trecut a ajuns până în semifinale. În acest an, turneul de la Wuhan, din categoria Premier 5, este dotat cu premii în valoare totală de 2.365.250 de dolari. Urmează un alt turneu în China, cel de la Beijing, de categorie Premier Mandatory (30 septembrie - 8 octombrie) și dotat cu premii totale în valoare de 6.381.679 de dolari.

Citește și:

Simona Halep a rămas a doua în ierarhia WTA



12