Desemnată favorită nr. 3 în turneul de la Tokyo, dotat cu premii în valoare totală de 885.500 de dolari, care va avea loc în perioada 19-25 septembrie, tenismena constănțeană Simona Halep a anunțat că nu va mai lua startul la competiția din capitala Japoniei. Sportiva clasată pe locul 5 WTA a luat această decizie din cauza unor probleme medicale, apărute după participarea la US Open. „Din păcate, nu voi putea juca la această ediție a Toray Pan Pacific Open, din cauza unei accidentări la coapsa piciorului stâng. Mi-a plăcut întotdeauna să evoluez în fața fanilor mei din Tokyo și sper să revin aici cât mai repede”, a explicat Halep. Constănțeanca și-a prelungit vacanța în țară și și-a făcut deja programul pentru perioada următoare. Astfel, sportiva care va împlini 25 de ani pe 27 septembrie va lua startul în turneele de la Wuhan (China, 25 septembrie - 1 octombrie) şi Beijing (China, 1-9 octombrie), unde va acumula punctele necesare pentru calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore (23-30 octombrie).
COPIL, ÎN SFERTURI LA ISTANBUL
Tenismenul român Marius Copil, locul 176 ATP, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de la Istanbul (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 75.000 de dolari. Copil, cap de serie nr. 5, a trecut în runda inaugurală de germanul Yannick Hanfmann, locul 314 ATP, cu scorul de 7-6 (7/3), 4-6, 6-1, după o oră şi 54 de minute, iar în optimi l-a depășit pe turcul Anil Yuksel, locul 527 ATP, beneficiarul unui wild-card, cu scorul de 3-6, 7-6 (7/2), 6-4, după o oră şi 56 de minute. Sportivul în vârstă de 25 de ani, care și-a asigurat 17 puncte ATP şi un cec în valoare de 2.190 de dolari, care a ajuns până în sferturile de finală și la ediția de anul trecut, va juca pentru un loc în semifinale cu germanul Tobias Kamke, al treilea favorit, locul 141 ATP.
Adrian Ungur, locul 206 ATP, a ajuns până în optimile de finală ale turneului challenger de la Banja Luka (Bosnia), dotat cu premii în valoare totală de 64.000 de euro, după ce l-a învins pe austriacul Sebastian Ofner, locul 402 ATP, venit din calificări, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/5), după o oră și 50 de minute de joc. Tenismenul român a ratat însă prezența în sferturi, după ce a fost învins de cehul Jan Satral, locul 182 ATP, cu scorul de 6-4, 6-4, și va primi un cec de 1.100 euro și 8 puncte ATP. În schimb, Dragoș Dima, locul 309 ATP, s-a oprit încă din runda inaugurală, fiind eliminat de spaniolul Pablo Andujar, locul 726 ATP, cu scorul de 6-3, 6-3, și va primi un cec în valoare de 660 de euro.
Citește și:
Halep se menține pe locul 5 WTA
Simona Halep, a treia favorită la Tokyo
Halep a cedat în fața Serenei Williams, în sferturile de finală