Jucătoarea Simona Halep le-a explicat fanilor prezenţi pe arena centrală a complexului de tenis din Crandon Park ce s-a schimbat în evoluţia ei de la ultima întâlnire cu Flavia Pennetta, din 2013, precizând că acum este mai agresivă, are mai multă încredere şi crede că poate câştiga fiecare meci. "Am intrat pe teren mai agresivă şi am lovit mingea mai adânc. Am încercat totul şi în final am câştigat. Sunt foarte fericită. Mi-aduc aminte un meci împotriva ei, la US Open, când m-a învins în turul al patrulea. Am fost foarte dezamăgită că am pierdut acel meci. Este o jucătoare dificilă, loveşte puternic şi e greu să joci împotriva ei. Aunci eram mai mult în spatele terenului, acum sunt mult mai agresivă, am mai multă încredere şi cred că am şanse la fiecare meci. Lupt şi vreu să câştig fiecare meci", a declarat ea. Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, astăzi, cu scorul de 6-3, 7-5, pe Flavia Pennetta din Italia, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open. Partida a durat o oră şi 31 de minute şi, la finalul întâlnirii, Halep a obţinut a 13-a victorie consecutivă în circuitul WTA. Simona Halep va juca, mâine, împotriva jucătoarei americane Sloane Stephens, locul 45 WTA. După ce Maria Şarapova a fost eliminată în turul secund al Miami Open, Simona Halep poate reveni pe locul 2 mondial, ocupat acum de rusoiacă, dacă va câştiga turneul din Florida.