Jucătoarea Simona Halep, semifinalistă săptămâna trecută la Miami Open, se menţine pe locul trei în clasamentul WTA, dat publicităţii astăzi, însă diferenţa de puncte faţă de sportiva de pe poziţia a doua, rusoaica Maria Şarapova, a scăzut de la 1.089, la 23 martie, la 319. Halep are 7571 de puncte, iar Şarapova, eliminată în turul doi la Miami Open, a acumulat 7890. Irina-Camelia Begu, eliminată la Miami în turul trei, a coborât de pe locul 35 pe 36, cu 1339 de puncte. Monica Niculescu a urcat de pe locul 70 pe 62, cu 819 puncte, după ce la turneul disputat în ultimele două săptămâni ea a jucat până în turul doi, fiind eliminată de jucătoarea care urma să câştige competiţia, Serena Williams. Alexandra Dulgheru, care la Miami a jucat în calificări şi în primul tur, a urcat patru poziţii, ajungând pe locul 68, cu 791 de puncte, aceasta fiind cea mai bună clasare a ei din ultimii trei ani. În Top 200 se mai află Cristina-Andreea Mitu - menţinere pe locul 107 cu 546 de puncte, Sorana Cîrstea - locul 143 cu 380 de puncte, în urcare de pe 148, Ana Bogdan - locul 173, cel mai bun din carieră, cu 293 de puncte, în urcare de pe 174, şi Patricia Maria Ţig - locul 179, cea mai bună clasare din carieră, cu 280 de puncte, în urcare de pe 193. La dublu, Monica Niculescu este jucătoarea română cel mai bine clasată. Ea a urcat de pe locul 49 pe 44, cu 1.710 puncte. Raluca Olaru a urcat de pe 61 pe 58, cu 1380 de puncte, iar Irina-Camelia Begu a coborât de pe 59 pe 60, cu 1265 de puncte. În top 100 se mai află Elena Bogdan, care a urcat de pe poziţia 98 pe 96, cu 787 de puncte. Finalista Miami Open, jucătoarea spaniolă Carla Suarez Navarro, 26 de ani, a pătruns în premieră în Top 10 WTA, pe locul 10, după ce a urcat două poziţii.