Pilotul Simone Tempestini a terminat Turul Corsicii pe locul 4 în Junior WRC și a adunat suficiente puncte pentru a-și asigura titlul mondial înaintea etapei din Marea Britanie, ultima din acest sezon. Titlul mondial îi garantează juniorului de la Napoca Rally Academy (NRA) participarea în sezonul 2017 la șase etape din WRC2, cu un Citroen DS3 R5. Simone Tempestini a adunat 105 puncte în cinci etape desfășurate până acum.
Chiar dacă în ultima zi din Turul Corsicii au fost programate doar două probe speciale, Simone Tempestini și Giovanni Bernacchini au avut emoții până la final. „Prima probă a zilei a fost și cea mai lungă a raliului. Au apărut unele probleme la cutia de viteze și mi-am făcut griji că nu vom ajunge la sosire”, a spus Tempestini. Echipajul NRA a trecut cu bine peste acest moment și a terminat cel mai dificil raliu pe asfalt din acest sezon pe locul 4 în clasamentul Junior WRC.
„Sunt extrem de fericit. Nu am cuvinte acum și cred că abia mâine voi înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat. Vreau să le mulțumesc tuturor partenerilor noștri care ne-au susținut și sper că vor fi alături de noi și în următoarele provocări. Le mulțumesc și suporterilor de acasă care ne-au susținut permanent și asta a fost foarte important pentru mine. Sunt mândru că două țări sunt fericite pentru rezultatul nostru, dar așa cum am mai spus, din punct de vedere sportiv eu mă consider român 100%”, a continuat Simone Tempestini.
În 2016, Simone Tempestini și-a asigurat deja și cel de-al doilea titlu național, iar după etapa din Corsica și-a îndeplinit și obiectivul principal. Juniorul NRA va lua startul și în etapa din Marea Britanie, ultima a sezonului în Junior WRC. „Acum nu vreau decât să mă relaxez câteva zile, dar aștept cu nerăbdare etapa din Marea Britanie, unde vreau să merg cât mai tare posibil”, a mai spus Simone Tempestini.
FRANCEZUL SEBASTIEN OGIER, LA PRIMA VICTORIE ÎN TURUL CORSICII
Francezul Sebastien Ogier (Volkswagen), triplu campion mondial, a câștigat pentru prima dată în carieră Turul Insulei Corsica, duminică, la Porto Vecchio, în fața belgianului Thierry Neuville (Hyundai) și a norvegianului Andreas Mikkelsen (Volkswagen). Până acum, pilotul în vârstă de 32 de ani mai concurase doar de două ori în Corsica, fără vreo clasare pe podium. Raliul Corsicii a alternat cu Raliul Alsaciei în calendarul Campionatului Mondial, pentru a reprezenta etapa franceză a sezonului.
Învingători în patru etape dintre cele 10 ale sezonului, Ogier și copilotul său, Julien Ingrassia, se apropie din ce în ce mai mult de un al patrulea titlu mondial consecutiv sub culorile echipei Vokswagen Motorsport. Ogier este lider autoritar în clasamentul piloților, cu 195 de puncte, urmat de Mikkelsen, cu 127p. Până la finalul sezonului mai sunt programate trei etape, următoarea în Catalunya, în perioada 14-16 octombrie.
Citește și:
Simone Tempestini a terminat Raliul Finlandei pe locul 2 la Junior WRC