Reporter: Proveniţi dintr-o familie cu tradiţie în lumea artei şi nu numai. Să amintim doar că tatăl dvs., dirijorul Răsvan Cernat, este nepotul sopranei Margareta Metaxa, iar mama, criticul de film Manuela Cernat, descendentă a unei familii cu vechi rădăcini în istoria Moldovei şi a Mehedinţilor. Cum percepeţi lumea artei, avînd în vedere tradiţia de familie?

Răsvana Cernat: Într-adevăr, nu a apărut din... senin dorinţa mea de a face parte din această lume. De mică am intrat în contact cu zona filmului, datorită mamei mele, precum şi a operei. Străbunica mea din partea tatălui a fost una dintre fondatorele Operei Naţionale. Pe de altă parte, din partea mamei există o stirpe de cărturari, de la scriitori, pictori şi filosofi. E o mîndrie faptul că provin din nişte familii foarte vechi şi care au dat oameni importanţi şi valoroşi ţării acesteia. De altfel, bunicii din partea mea erau scriitori.

Rep.: Cum a decurs întîlnirea cu regia de teatru?

R. C.: Mi-am dorit foarte tare să lucrez în operă. De mică eram fascinată de tot ceea ce însemnă scenă. Mergeam zilnic cu tatăl meu la operă, la repetiţii, la spectacole. La un moment dat, mă duceam şi în zilele în care nu erau spectacole, numai ca să simt mirosul specific al scenei. De aceea, cînd am terminat liceul, am hotărît să fac regie de operă, numai că m-am gîndit că mi-ar fi mai de folos dacă aş studia regia de teatru, pentru că este mult mai completă ca formaţie, motiv pentru care m-am înscris la Academia de Teatru şi Film (n.r. UNATC). Atunci m-am îndrăgostit de teatru. Mi-a plăcut foarte tare şi am uitat de operă, mai ales că nu vedeam cum aş putea să montez operă, am făcut asistenţă de regie la Bulandra, apoi la Teatrul Naţional. În 2006, Beatrice Rancea m-a chemat să fiu asistenta ei de regie la teatrul din Constanţa, unde a montat „Şatra“. Aşa am ajuns la teatrul din Constanţa. În martie s-a organizat un concurs pentru postul de regizor artistic la operă. M-am înscris, l-am luat şi am constatat că Dumnezeu m-a dus la prima mea pasiunea, opera.

Rep.: Aşadar, drumul spre regia de teatru se încheie cu piesa „Opt femei“, montată la Constanţa?

S. R.: În niciun caz. Numai că, dacă nu aş fi reuşit să lucrez la operă, nu aş fi avut ocazia să montez la operă, trebuie să fii deosebit de matur pentru a face acest lucru. La vîrsta aceasta, rar îţi oferă cineva şansa să montezi operă. De aceea, îi mulţumesc Danielei Vlădescu (n.r. directorul general al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”), că a avut încredere în mine şi, la 27 de ani, mi-a dat posibilitatea să montez „Carmen“. Dar nu am abandonat teatrul. Vreau să montez din nou teatru.

Rep.: Este mai greu să montezi teatru sau operă?

R. C.: Regia de operă este foarte diferită de cea de teatru. Eşti condiţionat de faptul că trebuie să ajuţi şi să pui cîntăreţul în valoare, pentru a se putea desfăşura vocal în cele mai bune condiţii.

Rep.: Rămîne, însă, opera o mare pasiune? Chiar şi lucrarea de doctorat pe care o susţineţi are ca temă „Teatralitatea spectacolului de operă“.

R. C.: Am ales această temă pentru că mă interesează şi pentru că s-a scris destul de puţin la noi, pe tema aceasta. Şi o astfel de lucrare este binevenită. Acum cîteva luni, nu mă gîndeam decît la operă şi eram complet absorbită de acest gînd. Însă, nu demult, m-am întîlnit cu foşti colegi de la actorie şi de la regie, iar acum simt o nelinişte şi o mare dorinţă de a face regie de teatru.

Rep.: Conducătorul dvs. ştiinţific pentru lucrarea de doctorat este nepoata celebrului pictor Nicolae Tonitza, prof. dr. Mihaela Tonitza. Poate fi socotită drept providenţială întîlnirea cu astfel de oameni?

R. C.: Categoric da. Orice intersectare cu o asemenea persoană te îmbogăţeşte şi te ajută să îţi construieşti viitorul. Prof. dr. Mihaela Tonitza este un om de cultură deosebit.

Rep: Vă mai amintiţi de primul spectacol de teatru pe care l-aţi montat?

R. C.: Primul spectacol a fost o piesă foarte frumoasă, „Tectonica norilor“, de Jose Rivera, pe care am montat-o în cadrul unui proiect - „5 Spectacole cu 5 Atitudine“ - pe care l-am derulat cu alţi colegi de la regie -, care se dorea a fi o micro-stagiune independentă. Nu am să uit, era prima oară cînd abordam un text pînă la final şi era foarte dificil. Aş putea considera ca prim spectacol „Opt femei“, o experienţă de neuitat şi extrem de benefică pentru mine, am învăţat enorm de mult, pentru că am avut norocul să colaborez cu nişte oameni minunaţi. Erau foarte multe lucruri pe care, în facultate, nu le înţelesesem, însă lucrînd ca asistentă de regie a unor regizori importanţi precum Alexandru Darie sau Liviu Ciulei, am putut să descopăr direct, lucrînd, foarte multe secrete ale meseriei.