Poliţiştii îl cercetează în libertate pe Niculae C., de 36 ani, din Valul lui Traian, acuzat că, la sfârşitul săptămânii trecute, a încercat să introducă o cartelă SIM în Secţia Penitenciar - Valea Seacă. „S-a prezentat la primul post de control unde agenţii i-au adus la cunoştintă că dacă are asupra lui obiecte interzise riscă o pedeapsă cu închisoarea. Nu a declarat nimic aşa că a fost lăsat să treacă spre al doilea post. Aici i s-au repetat regulile şi lista cu obiecte interzise dar nu a avut nimic de declarat. În momentul acordării vizitei, la percheziţia corporală, lucrătorii au găsit în portofelul lui o cartelă SIM“, a declarat, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă, insp. Gabi Botezan. Tot în weekend-ul trecut, angajaţii Penitenciarului Poarta Albă au descoperit asupra unor vizitatori două telefoane mobile pe care intenţionau să le dea deţinuţilor. Oamenii legii spun că, în urmă cu două săptămâni, au fost descoperite şapte telefoane mobile în timpul programului de vizită şi că de la începutul acestui an au fost identificate 20 de cazuri de acest gen.