Sindicaliştii BNS învaţă cum să acceseze fondurile structurale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii BNS învaţă cum să acceseze fondurile structurale

Justiție 03 Octombrie 2007 / 00:00 637 accesări

Prin aderarea la Uniunea Europeană, România va primi în următorii şase ani fonduri structurale în valoare totală de 17 miliarde de euro în vederea dezvoltării unor proiecte cu caracter local şi regional. Pe lîngă reprezentanţii autorităţilor publice locale care participă în aceste zile, la Constanţa, la un seminar organizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse pe marginea absorbţiei fondurilor structurale, sindicatele româneşti au propriul sistem de formare a specialiştilor. Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) Constanţa, Vasile Oţelea, susţine că printr-un program lansat la mijlocul anului trecut, tinerii sindicalişti cu vîrste cuprinse între 25 şi 35 de ani participă la programe de pregătire în întreaga ţară. \"Pe parcursul celor trei etape ale programului, vor fi şcolarizaţi peste 200 de tineri, aceştia urmînd să realizeze proiecte care vor duce la îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt, creşterea accesului şi a participarii la formarea profesională continuă. Pe de altă parte, cei cinci sindicalişti vor avea de învăţat de la colegii lor de la Consiliul Judeţean, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Direcţiei de Muncă, Familie, Solidaritate Socială şi Familie Constanţa ce trebuie să facă pentru a putea accesa banii europeni\", a declarat Oţelea.

În altă ordine de idei, liderul sindical constănţean a precizat că organizaţia pe care o conduce va continua proiectul \"Seniorii şi Mobilitatea\", avînd ca scop sprijinirea şomerilor români în vederea reintegrării profesionale a acestora. Astfel, după vizita efectuată luna trecută, la Constanţa, de mai multe delegaţii din Danemarca, Lituania şi Irlanda, sindicaliştii români vor trimite la rîndul lor o echipă la Dublin. \"Cele trei persoane care fac parte din delegaţii, plus coordonatorul de proiect din partea BNS, vor vizita instituţii din capitala Irlandei în perioada 21 - 28 octombrie. Pe parcursul vizitei, aceştia au obligaţia de a ţine cîte un jurnal de călătorie cu impresii din ţara vizitată, urmînd ca experienţa acumulată să îi ajute în obţinerea unui loc de muncă în România\", a precizat Oţelea.



12