Deşi angajaţii Companiei Constanţa South Container Terminal (CSCT) Agigea au intrat de doar cîteva zile în febra grevei generale, confederaţiile sindicale şi-au exprimat deja sprijinul pentru muncitorii care protestează pentru creşterea salariilor. Primele semnale de solidaritate au venit din partea Blocului Naţional Sindical (BNS) care, în pofida situaţiei dificile prin care au trecut, după ce toate tentativele de soluţionare a tensiunilor pe cale amiabilă au eşuat, susţin că sînt alături de muncitorii constănţeni în conflictul acestora cu administraţia. Potrivit preşedintelui BNS Constanţa, Vasile Oţelea, decizia salariaţilor CSCT de a întrerupe lucrul pe termen nelimitat a fost singura soluţie la care puteau apela portuarii în condiţiile în care, luni întregi, aceştia au făcut eforturi pentru a ajunge la un compromis la masa negocierilor. „Salariaţii CSCT au două sindicate foarte puternice care luptă pentru drepturile lor, dar şi sprijinul nostru. Considerăm îndreptăţit efortul muncitorilor de a încerca să obţină majorările salariale cuvenite, întrucît şi condiţiile de lucru sînt foarte dificile. Nu mai vorbim de profitabilitatea acestei companii din subordinea concernului arab DP World, astfel că raportul actual între salarii şi condiţiile de muncă este total în defavoarea angajaţilor”, a declarat Oţelea. Liderul sindical constănţean a mai precizat că toate considerentele companiei, inclusiv imaginea extrem de favorabilă prezentată de managerul general DP World, Rowan Bullock, care a susţinut că cei 500 de salariaţi au primit toate creşterile cuvenite, nu au nicio justificare în momentul de faţă. “Oamenii sînt în grevă generală de săptămîna trecută şi din toate acţiunile care au decurs în acest interval de timp tragem concluzia că administraţia îşi doreşte greva generală. Este posibil ca cei din conducere să mizeze pe faptul că muncitorii vor renunţa pînă la urmă şi vor accepta jumătatea de ofertă, altfel nu îmi explic cum pot accepta ca Terminalul de Containere să piardă cîte două nave în fiecare zi”, a mai declarat Vasile Oţelea.