Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) i-au cerut, printr-o scrisoare deschisă, ministrului Finanţelor Publice, Florin Georgescu, deblocarea posturilor didactice auxiliare şi nedidactice din învăţământul preuniversitar de stat. Sindicaliştii şi-au motivat cererea afirmând că suspendarea ocupării prin concurs a posturilor vacante sau care se vacantează pe parcursul anului şcolar crează mari dificultăţi în buna desfăşurare a actului de instrucţie şi educaţie, în principal, şi a procesului didactic, în general. Potrivit sindicaliştilor, situaţia cea mai gravă este în învăţământul preşcolar. „În lipsa personalului nedidactic, cad în sarcina educatoarei sau profesorului pentru învăţământ preşcolar aşezarea, servirea şi strângerea mesei, însoţirea şi asistarea copiilor la toaletă, curăţenia, pregătirea copiilor pentru somn, însoţirea şi asistarea copiilor la toaletă, curăţenia, pregătirea pentru somn şi după programul de somn etc. În aceste condiţii s-au produs multe accidente regretabile, în care au fost implicaţi copiii de vârstă preşcolară”, se arată în scrisoarea deschisă. Astfel, FSLI îi solicită lui Florin Georgescu emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să permită deblocarea posturilor didactice auxiliare şi nedidactice din învăţământul preuniversitar de stat deoarece „fără asigurarea personalului absolut necesar pentru buna funcţionare a unităţilor de învăţământ şi fără resurse financiare suficiente nu se poate asigura o educaţie de calitate”.