Sindicaliştii de la CFR anunţă că vineri, între 7.00 şi 13.00, se vor afla în grevă de avertisment, secretarul general al Federaţiei Mişcare/Comercial, Ion Molea, informînd că circulaţia trenurilor va fi oprită în acest interval. Liderul Ion Molea a precizat că angajaţii căilor feroviare protestează astfel faţă de deciziile „foarte proaste ale conducerii companiei CFR” în privinţa infrastructurii fără a ţine seama de opiniile sindicaliştilor. Totodată, el a susţinut că angajaţii au anunţat că vor opri vineri activitatea timp de şase ore, fiind nemulţumiţi de faptul că nu există bugete nici pînă acum la infrastructură şi călători, iar conducerea companiei “s-a apucat pe ultima sută de metri de reorganizare pe criterii care nu au fost discutate cu sindicaliştii”. Molea spune că a cerut în repetate rînduri ministrului Orban întîlniri pentru a-i face cunoscute aceste probleme, dar acesta a refuzat dialogul. La rîndul său, directorul general al CFR infrastructură, Constantin Manea, a declarat că, pînă în momentul de faţă, sindicaliştii nu au anunţat o asemenea formă de protest, însă în cursul zilei de astăzi, aceştia urmau să aibă o întîlnire cu reprezentanţii companiei. Amintim că, în prima jumătate a lunii septembrie, angajaţii CFR din sectorul Mişcare Comercial ameninţau că vor înceta lucrul, în octombrie, în unele staţii, dacă Guvernul nu aprobă bugetele pe 2008 pentru investiţiile în infrastructură, în ultimele două luni trei impiegaţi de mişcare murind din cauza condiţiilor de muncă. “Peste 5.000 de kilometri de cale ferată sînt scadente la reparaţii, peste 15.000 de macazuri, dintr-un total de 16.056, sînt cu durata de funcţionare expirată sau sînt scadente la reparaţii, 3.235 de poduri şi podeţe au durata de viaţă expirată, iar 67 de tuneluri sînt scadente la reparaţii, în condiţiile în care, în acest an s-a alocat refacerii infrastructurii feroviare doar 10% din necesarul de un miliard de lei”, declara, atunci, preşedintele Federaţiei Feroviare Mişcare Comercial, Gheorghe Popa. Potrivit lui Popa, bugetul de venituri şi cheltuieli trebuia aprobat de la sfîrşitul anului trecut, sau cel tîrziu în luna ianuarie - februarie, dar nici pînă în prezent nu a fost aprobat. Liderii sindicali au solicitat ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, o întîlnire pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă angajaţii CFR. Gheorghe Popa susţine că salariaţii nu mai sînt dispuşi să-şi asume riscuri din cauza subfinanţării infrastructurii, precizînd că, în cazul unui accident, tot salariatul CFR este vinovat. Foarte multe trenuri din România au întîrzieri de aproape o oră, întrucît conductorii de tren sînt obligaţi să reducă viteza pentru a nu pune în pericol siguranţa călătorilor. Popa a precizat că cele mai mari riscuri pentru siguranţa călătorilor le prezintă macazurile expirate, amintind de o defecţiune care a dus, în acest an, la producerea celui mai grav accident feroviar din ultimii 12 ani, soldat cu moartea unei persoane. “Salariaţii CFR sînt hotărîţi să înceteze lucrul în luna octombrie pentru că nu mai sînt dispuşi să-şi asume riscuri cauzate de lipsa de investiţii. Din cauza lipsei de bani, zeci de staţii CFR funcţionează în acest moment fără energie electrică şi apă, nu există grupuri sanitare, iar la iarnă nu vom avea combustibili pentru încălzire, din cauză că nu puteam face licitaţii. Avem datorii de peste 600 de milioane de lei, există riscul să ne decupleze de la reţeaua de energie şi să pierdem bunuri prin sechestru”, a explicat preşedintele Federaţiei Feroviare Mişcare Comercial. Popa a mai spus că dacă se va ajunge la proteste, acestea nu vor consta într-o grevă cu asigurarea unei treimi din activitate, ci pur şi simplu angajaţii CFR vor înceta lucrul. “Acesta va fi primul conflict de muncă din România în care salariaţii nu solicită salarii mai mari, ci condiţii mai bune de muncă. Reprezentanţii Ministerului Transporturilor urmăresc intenţionat falimentarea Companiei Naţionale CFR SA şi a SNTFC CFR Călători pentru a-şi favoriza propriile afaceri”, a precizat Popa.
În opinia liderului sindical, companiile private încasează foarte mulţi bani din închirierea şi administrarea căilor ferate. Firmele care deţin trenurile private care circulă în România cîştigă aproape 103,9 milioane de lei compensaţii pentru biletele călătorilor, în condiţiile în care compensaţiile biletelor pentru CFR Călători se acordă cu mare întîrziere. În acest moment, există peste 3.000 de kilometri de cale ferată închiriată către operatorii privaţi, a mai spus Popa.