Sindicaliştii din administraţia publică afiliaţi la Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) au declarat, ieri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că nu au primit nicio soluţie pentru problemele pe care le au şi vor continua protestele anunţate, sindicaliştii de la Publisind şi Sed Lex ameninţând că vor declanşa şi ei acţiuni de protest. Preşedintele FNSA, Romel Neagu, a declarat, la finalul discuţiilor, că întâlnirea, la care a participat doar secretarul de stat Valentin Mocanu, a fost „informală, doar pentru a demonstra că există dialog social“, neexistând vreun rezultat. „Vom continua acţiunile de protest: pe 29 aprilie, miting în Piaţa Victoriei, şi pe 5 mai, grevă generală. Am avut aceeaşi discuţie, fără să fie rezolvate revendicările noastre“, a spus Romel Neagu. Preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu, a declarat, la rândul său, că nu s-a rezolvat nimic la discuţie, motiv pentru care, luni, va fi stabilită şi anunţată data grevei generale. „Până când nu vor găsi soluţii pentru contractele colective de muncă, hotărârile judecătoreşti definitive şi până când nu se va face dreptate, colegii din ţară vor intra în grevă generală. Se încearcă să se găsească soluţii, dar e deja sfârşitul lunii aprilie şi cred că intenţia Guvernului este să tragă de timp, nu să găsească soluţii“, a mai spus Oprescu. Întrebat dacă în cadrul discuţiilor de la Ministerul Muncii s-a analizat şi problema disponibilizărilor anunţate, preşedintele FNSP a răspuns negativ, adăugând că acest mesaj transmis de către Guvern ar avea ca scop „intimidarea acţiunilor sindicale“. De asemenea, vicepreşedintele Sed Lex, Răzvan Bordeianu, a declarat că, până acum, s-a încercat găsirea de compromisuri care însă nu au fost identificate, Guvernul nefăcând decât „să ne amâne de la o săptămână la alta“. El a precizat că Sed Lex va începe acţiuni de protest, calendarul urmând să fie stabilit în cadrul Consiliului Naţional. Pe de altă parte, secretarul general de la Publisind, Gabriel Chifu, s-a declarat „consternat“ de modul în care au decurs discuţiile cu reprezantanţii Ministerului Muncii, pe care le-a catalog ca fiind „dure“. „Vom stabili protestele pentru că e inadmisibil ca oamenii să nu mai aibă bani nici măcar pentru utilităţi“, a precizat Chifu.