Sindicaliştii din Administraţie nu renunţă la greva generală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii din Administraţie nu renunţă la greva generală

Administrație 06 Februarie 2010 / 00:00 443 accesări

Preşedintele executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, Romel Neagu, a declarat, vineri, după o întâlnire cu ministrul Muncii, Mihai Şeitan, că sindicaliştii nu renunţă la greva generală din 12 februarie, dar au solicitat o discuţie cu ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Neagu a discutat cu ministrul Muncii despre solicitările sindicaliştilor privind obţinerea unor drepturi materiale, prevăzute în contractele colective de muncă, precum tichetele de masă sau tichetele cadou, deşi rezolvarea problemei ţine mai mult de Ministerul de Finanţe. \"Am solicitat o întâlnire cu ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu. Până nu suntem invitaţi la discuţii, calendarul cu acţiunile de protest continuă\", a declarat Romel Neagu, precizând că întâlnirea de la Ministerul Finanţelor ar putea fi programată la începutul săptămânii viitoare. Preşedintele executiv al FNSA, Romel Neagu, declara, luni, într-o conferinţă de presă, că 44.000 de membri din totalul de 50.000 au semnat că sunt de acord cu declanşarea protestelor în administraţie. Sindicaliştii FNSA au început protestele în 2 februarie, cu o grevă de avertisment de două ore. Potrivit calendarului protestelor, sindicaliştii FNSA vor picheta în 9 februarie Ministerele Muncii şi Internelor, iar pe 12 februarie vor intra în grevă generală pe termen nelimitat dacă nu vor ajunge la un acord cu autorităţile. Conflictul la nivel naţional a fost declanşat din cauza scăderii severe a drepturilor salariale, a anunţatelor disponibilizări, a încălcării repetate, prin acte emise de Guvern, a principiilor constituţionale care privesc negocierile colective şi dreptul autorităţilor locale de a-şi gestiona propriile resurse financiare, precum şi din cauza lipsei de reacţie a autorităţilor la solicitările FNSA, arăta liderul sindical.



12