Sindicaliştii din agricultură se pregătesc de proteste de stradă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii din agricultură se pregătesc de proteste de stradă

Social 04 August 2007 / 00:00 562 accesări

Calamităţile din acestă vară au provocat pagube importante în agricultura românească. Seceta prelungită a înjumătăţit producţia de grîu, însă la fel de năpăstuiţi sînt şi fermierii care au cultivat terenurile cu porumb şi care în această toamnă vor rămîne cu hambarele goale. Pentru a determina autorităţile să se implice în criza din agricultură, Federaţia \"Agrostar\" a anunţat că vor fi demarate acţiuni de protest în Bucureşti. Preşedintele federaţiei, Ştefan Nicolae, susţine că s-a optat pentru proteste chiar dacă ministrul Decebal Traian Remeş a promis un sprijin financiar şi pentru agricultori. Singura măsură luată în prezent constă în stabilirea subvenţiilor pentru sectorul vegetal. „Însă şi pomicultorii sau legumicultorii au producţiile afectate de secetă şi au nevoie de acest sprijin financiar\", a declarat Ştefan Nicolae. Liderul sindical a precizat că, din 15 august, vor fi declanşate acţiunile de protest, în primă fază fiind pichetat sediul Ministerului Agriculturii şi, ulterior, cel al Guvernului. Potrivit preşedintelui \"Agrostar\", la această manifestare vor participa în jur de 100 de sindicalişti. \"Dacă nu vom ajunge la nicio înţelegere, vom organiza marşuri în Bucureşti şi vom bloca arterele judeţene\", a menţionat Nicolae. Federaţia \"Agrostar\" solicită acordarea unui sprijin de 500 de lei la hectar pentru legumicultori, pomicultori şi viticultori. Potrivit reprezentanţilor producătorilor agricoli, doar 30% din propunerile înaintate ministrului au fost rezolvate pînă acum, pentru celelalte solicitări urmînd să aibă loc noi discuţii. Subvenţiile acceptate de Ministerul Agriculturii sînt cifrate la 500 lei pentru înfiinţarea unui hectar de grîu, 400 la rapiţă şi 450 lei pentru orice alt tip de cultură.

Taguri articol


12