Sindicaliştii din Cercetare nu renunţă la proteste, în ciuda suplimentării bugetului cu 10 milioane de euro, pe motiv că suma respectivă sporeşte fondurile acestui domeniu cu numai 0,0069% din PIB, de la 0,19% din PIB, cît fusese alocat iniţial prin proiectul de buget pe 2009. “Nu renunţăm la proteste, pentru că, pe lîngă faptul că premierul a anunţat această măsură în presă, fără să ne consulte în niciun fel, este vorba de o sumă extrem de mică, un rest de la Cancelaria primului ministru, care nu aduce bugetul Cercetării nici măcar la 0,54% din PIB, cît am avut anul trecut”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare Proiectare din România (FSLCPR), Radu Minea. Reamintim că Guvernul a decis, joi, suplimentarea bugetului alocat pentru cercetare şi dezvoltare în anul 2009 cu 10 milioane de euro, suma provenind din bugetul alocat iniţial Cancelariei Primului - Ministru. Premierul Emil Boc a precizat că o altă suplimentare a bugetului alocat pentru cercetare şi dezvoltare se va face la următoarea rectificare bugetară. Sindicaliştii din cercetare anunţaseră, tot joi, că vor organiza, de săptămîna viitoare, marşuri de protest şi pichete pentru a primi mai mulţi bani de la buget. Protestele organizate de FSLCPR vor începe luni, cu un marş, programat între orele 8.30 -12.45, pe traseul Ministerul Finanţelor - Ministerul Educaţiei - Guvernul României, marş care se va desfăşura sub numele ironic “Competiţia Cercetării Ştiinţifice - Dezvoltării Tehnologice 2009”. Totodată, începînd de marţi va fi pichetat zilnic Parlamentul României, între orele 8.30 şi 11.30, pe toată durata dezbaterii bugetului de stat.