Sindicaliştii din energie continuă protestele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii din energie continuă protestele

Social 16 Septembrie 2009 / 00:00 486 accesări

Reprezentanţii sindicaliştilor din energie, care au protestat ieri, în Capitală, se declară nemulţumiţi după cele aproape două ore de discuţii şi vor continua negocierile cu Ministerul Economiei (ME) în zilele următoare, a declarat, ieri, preşedintele Federaţiei Univers, Adolf Mureşan. „Am avut discuţii cu Florin Mârza, Tudor Şerban şi Dan Adrian Ciontea, de la Ministerul Economiei. Le-am spus care sînt revendicările noastre. Ei ne-au asigurat că unele dintre acestea au început deja să fie rezolvate. De exemplu, transformarea SISE Moldova din sucursală a Electrica Serv în filială a Electrica SA deja a început. Apoi, am avut întîlniri cu directorii generali ai SMART şi Transelectrica şi se preconizează internalizarea SMART şi a Teletrans. Ministerul Economiei acceptă această internalizare şi urmează să o pună pe hîrtie”, a spus Mureşan. Acesta a mai afirmat că se vor reanaliza veniturile pe şase luni ale filialelor de distribuţie şi furnizare (de stat) din cadrul Electrica şi că acestora li se vor aloca bani mai mulţi pentru modernizare, investiţii şi mentenanţă. “Au promis că vor iniţia un act normativ, un proiect de lege care să oprească vînzarea pachetelor de acţiuni către salariaţii fostelor Electrice ce au fost privatizate şi apoi această vînzare să fie reluată pentru toţi angajaţii, inclusiv pentru cei ai fostei Electrica Oltenia (achiziţionată de CEZ - n.r.). Dar nu sîntem mulţumiţi, pichetările vor continua, astăzi şi mîine, iar negocierile cu ministerul Economiei vor continua, inclusiv pe tema înfiinţării celor două companii ce vor rezulta din reorganizarea sectorului energetic. Nu am luat o decizie anume. Noi vrem să vedem nişte acte concrete, referitor la ce ni s-a promis”, a mai spus Mureşan. La rîndul său, secretarul de stat din ME, Tudor Şerban, a declarat că “trebuie să găsească soluţii la aceste probleme ale sindicaliştilor”. Amintim că sindicaliştii protestează în special faţă de înfiinţarea celor două companii rezultate din reorganizarea sectorului energetic, companii din care vor face parte Electrica, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Termoelectrica, SNLO, CNH Petroşani şi Romgaz, prin termocentrala de la Iernut. Aproximativ 600 de sindicalişti din Federaţia Univers au pichetat, ieri, între orele 12.00 şi 14.00, sediile ME, ANRE, Electrica, Enel, CEZ şi E.ON din Capitală, protestînd, între altele, şi faţă de nerespectarea contractelor de privatizare.

Taguri articol


12