Peste o sută de sindicaliști din cadrul Federației Sanitas s-a strâns, marți, în fața Ministerului Muncii, după ce în urma discuțiilor cu ministrul Muncii și cel al Sănătății nu s-a ajuns la o înțelegere pe marginea salariilor personalului tehnic administrativ din spitale.
"Nu există acte medical fără nemedical. Noi suntem o echipă. Chiar medicii ne recunosc. Miniștrii ne-au dezbinat și e păcat. Magazionerii învârt miliarde de materiale, achiziții publice, stau peste program. Să nu fim plătiți la fel e o durere", susține unul dintre protestatari.
"Un economist cu facultate are salariul de 1.370 lei. Nu se poate ca o infirmieră să aibă 2.700 și un economist atât. Asta trebuie corectat. Noi, TESA, nu renunțăm. Speranța noastră este că se va rezolva în Parlament. Noi am făcut scrisori în care i-au rugat să ne sprijine în Parlament. Noi avem credința că parlamentarii înțeleg că nu există modalitatea să dezbine salariații din spitale. Acolo e o muncă grea, unitară", un participant la protest.
"Sunt acele nemulțumiri legate de cele două ordonanțe, ordonanța 20 și 43, care, în loc să rezolve inechitățile apărut în ultimii ani în sistemul de salarizarea din sănătate și asistență socială au bulversat și mai mult sistemul de salarizare. Personalul tehnic administrativ (TESA), funcționarii din direcțiile de sănătate publică, colegi din creșe nu au intrat deloc în aceste ordonanțe. Pentru toată lumea sporurile rămân la nivelul anului 2009. Avem mari diferențe între colegii care fac aceeași muncă dar pentru că au studii diferite diferența merge până la 800 de lei", a declarat Marius Sepi, prim vicepreședinte al Federației Sanitas.
În cadrul ședinței Consiliului Național al Federației Sanitas de săptămâna trecută, sindicaliștii au discutat cu ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, și cu cel al Sănătății despre categoriile care au fost exceptate de la ordonanța privind salariile bugetarilor, fiind vorba despre personalul tehnic-administrativ (TESA) din spitale, funcționarii din direcțiile de sănătate publică (DSP), angajații din medicina școlară și din creșe însă nu s-a ajuns la o înțelegere astfel că sindicaliștii au anunțat proteste.
La data de 27 septembrie sindicaliștii vor picheta Ministerul Finanțelor, pe 4 octombrie Ministerul Sănătății iar pe 11 octombrie Parlamentul României. Pentru 19 octombrie sindicaliștii au anunțat grevă de avertisament pentru două ore iar pe 31 octombrie grevă generală.