Sindicaliştii din Sănătate strîng semnături pentru declanşarea protestelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii din Sănătate strîng semnături pentru declanşarea protestelor

Social 10 Octombrie 2008 / 00:00 429 accesări

Reprezentanţii Sanitas au început să strîngă semnături pentru declanşarea protestelor în cazul în care nu le vor fi acceptate revendicările. Vicepreşedintele Sanitas, Adrian Bîrea speră să ajungă la un acord pînă pe 24 octombrie cînd este posibil să fie aprobată Legea bugetului. Sindicaliştii doresc să aibă certitudinea că salariile cadrelor medicale vor fi majorate în 2009, indiferent de cine se află la guvernare. Ei speră să ajungă la un acord cu Ministerul Sănătăţii privind majorarea salariilor cu 50-60% în sistemul sanitar. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a participat, ieri, la Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas, a declarat că solicitările sindicaliştilor de majorare a salariilor sînt exagerate. Răspunsul demnitarului vine după ce, la primele discuţii purtate între cele două părţi, Nicolăescu promitea sindicaliştilor că va analiza situaţia. Cadrele medicale afiliate Sanitas au hotărît luni, în cadrul Consiliului Naţional al CNSLR Frăţia, să ceară majorarea cu 60% a salariilor persoanelor din sistemul sanitar.



12