Preşedintele Executiv al FNSA, Romel Neagu, a declarat, ieri, că a adresat preşedintelui Traian Băsescu un protest, prin care îi cere acestuia să-şi reconsidere poziţia referitoare la administraţia publică locală. Romel Neagu a precizat că Biroul executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a luat act de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la administraţia publică, prin care acesta şi-a exprimat neîncrederea în profesionalismul angajaţilor din acest sector şi a îndemnat Guvernul să sprijine şefii instituţiilor publice să elimine angajaţii, declarînd că acum este momentul să scape de incompentenţii din administraţia publică locală. Preşedintele Executiv al FNSA a arătat că în protestul trimis preşedintelui \"i-a reamintit preşedintelui că în administraţia publică locală evaluarea salariaţiilor este făcută odată pe an, angajaţii primind punctaje şi calificative\". Romel Neagu a mai arătat că acolo unde sînt cazuri de ineficienţă există un \"management îndoielnic, managerii fiind emanaţii ale partidelor politice\". De asemenea, reprezentantul FNSA a arătat că reprezentanţii sindicatelor din administraţie consideră că \"o posibilă ieşire din criză ar putea constitui reformarea clasei politice din România\". Romel Neagu a precizat că protestul adresat preşedintelui României a avut ca scop reconsiderarea poziţiei referitoare la administraţia publică locală.
Reacţii faţă de „campania” de concedieri anunţată de Guvern şi girată de la Cotroceni
Pe lîngă protestul trimis preşedintelui, FNSA a transmis, ieri, o listă cu patru revendicări premierului Emil Boc, ameninţînd cu proteste în cazul în care Guvernul României nu negociază cu ei. „Dacă Guvernul României nu va începe, în regim de urgenţă, negocieri cu reprezentanţii FNSA pentru a găsi soluţii, acceptate de ambele părţi, pentru rezolvarea problemelor enumerate, FNSA va declanşa conflictul de muncă şi va trece imediat la acţiuni de protest: mitinguri simultane în toate municipiile reşedinţă de judeţ, pichetarea instituţiilor publice şi a Guvernului României, grevă japoneză, grevă de avertisment cu întreruperea activităţii timp de două ore şi declanşarea grevei generale pe termen nelimitat”, a declarat preşedintele FNSA, Valer Suciu. Revendicările sindicaliştilor din administraţie fac referire la păstrarea locurilor de muncă în administraţia publică locală, menţinerea veniturilor actuale ale salariaţilor din administraţia publică locală, care sînt la nivelul anului 2008, pentru păstrarea puterii de cumpărare, promovarea legii unice de salarizare în sistemul bugetar cu respectarea principiilor de elaborare a legii precum şi a principiilor de ierarhizare a funcţiilor publice stabilite împreună cu partenerii sociali şi suspendarea incompatibilităţilor la care sînt supuşi funcţionarii publici, privind dreptul la muncă, pînă cînd instituţiile statului vor asigura acestora venituri corespunzătoare unui trai decent. Suciu a afirmat că anul acesta sindicaliştii nu au solicitat măriri salariale dar nici nu acceptă o diminuare a veniturilor, atîta timp cît utilităţile şi alimentele nu s-au ieftinit. În ceea ce privelte legea salarizării unice, liderl FNSA a menţionat că ultima variantă a actului legislativ încalcă principiile convenite cu organizaţiile sindicale în cadrul comisiei de elaborare a legii, motiv pentru care organizaţia sindicală solicită rediscutarea lui. Acesta a mai subliniat, în ceea ce priveşte incompatibilităţile stabilite în statutul funcţionarului public, că ele trebuie modificate, deoarece nu se respectă coeficientului de ierarhizare discutate cu sindicatele. Suciu suţine că ideea trimterii în concediu fără plată timp de zece zile a funcţionarilor pubici este o propunere cinică, deoarece în acest răstimp ei nu au voie să lucreze altceva. Preşedintele FNSA a mai spus că protestele vor avea loc în a doua parte a lunii octombrie şi a subliniat că ele nu vor avea nicio legătură cu campania electorală. La rîndul său, Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa, a precizat că Executivul dă dovadă de \"lipsă de transparenţă\", atît în ceea ce priveşte disponibilizările din primării, cît şi în privinţa criteriilor de evaluare pentru funcţionarii publici. Hossu a arătat că există o diferenţă între primăriile care sînt în zone industriale şi cele care sînt situate în zone neindustriale aşa cum există o diferenţă între cele situate în zone turistice şi unităţile administrative din zone fără turism. Potrivit lui Bogdan Hossu normarea personalului din aceste unităţi teritoriale trebuie să fie făcută nu numai criteriul locuitorilor unei zone ci şi avînd în vedere specificul şi activităţile care se desfăşoară în aceste localităţi. Pe de altă parte, reprezentanţii Sed Lex nu vorbesc încă de acţiuni de protest, aşteptînd concluziile întîlnirilor pe care reprezentanţii administraţiei publice au avut-o cu guvernanţii. “Deocamdată nu ne putem pronunţa. Aşteptăm să vedem ce discuţii vor mai avea loc, iar în cazul în care nu se va ajunge la un consesn, vom discuta despre posibile axţiuni de protest“, a declarat liderul Alianţei Sed Lex de la Constanţa, Claudiu Anghel.
Primarii de municipii, rezervaţi în privinţa disponibilizărilor
În ciuda discuţiilor ample şi acide pe tema concedierilor funcţionarilor din administraţia publică, unii primari sînt reţinuţi în ceea ce priveşte punerea ei în aplicare foarte curînd. Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Gheorghe Falcă, a declarat că este puţin probabil ca pînă la finele acestui an să mai aibă loc reduceri în schemele de personal din administraţia locală şi că acest lucru ar putea avea loc mai curînd prin modificări legislative. Falcă, primar al municipiului Arad, a declarat că în instituţia pe care o conduce nu vor avea loc reduceri de personal, iar dacă Guvernul va cere acest lucru pentru eficientizare, procedurile ar dura pînă la finele anului. \"Un primar care vrea să modifice organigrama trebuie să respecte nişte proceduri, cum ar fi afişarea de 30 de zile a măsurii sau obţinerea avizului naţional al funcţionarilor publici. Noi sîntem aproape în luna septembrie şi nu ar mai fi timp să aplicăm aceste reduceri de personalpînă la finele anului\", a spus Falcă. Conform preşedintelui AMR, restructurările rapide din administraţia locală s-ar putea face prin apariţia unor legi speciale care să prevadă şi normative de personal, fapt ce ar determina autorităţile locale să aplice legea şi să treacă peste procedurile actuale. Preşedintele AMR a mai spus că reduceri în administraţia locală ar trebui să aibă loc în primăriile care au excedent de personal, în această situaţie ar fi 8% din municipii, 15% din oraşe şi peste 20% din comune. \"Am aflat cu surprindere că excedentul de personal se regăseşte cu precădere la primăriile din zonele mai sărace, cu încasări mici la buget\", a adăugat edilul. Falcă a precizat că se impune o eficientizare în administraţia locală în condiţiile în care cheltuielile au crescut foarte mult în sectorul bugetar începînd cu 2005. \"Dacă în 2005 bugetarii consumau 5,5% din PIB, iar în 2007 consumau 6,2%, în 2009 s-a ajuns la un procent de 9% din PIB\", a spus Gheorghe Falcă.