Sindicaliştii nu renunţă la proteste

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sindicaliştii nu renunţă la proteste

Social 21 Septembrie 2010 / 00:00 421 accesări

Sindicaliştii din învăţământ nu au, în momentul de faţă, niciun motiv să renunţe la protestele programate, considerând că acestea sunt îndreptăţite, în condiţiile în care politica de austeritate va continua şi anul viitor, a declarat preşedintele Federaţiei „Spiru Haret” şi, totodată, vicepreşedintele CNSLR Frăţia, Marius Nistor. „Avem colegi cu salarii de mizerie, tinerii nu sunt motivaţi să vină în sistem, unităţile şcolare sunt comasate iresponsabil. Bugetul pentru educaţie trebuie să ajungă la 3,2% din PIB. Deci nu avem motive în momentul de faţă să renunţăm la proteste”, a explicat Marius Nistor. În urma discuţiilor de sâmbătă dintre sindicalişti şi premierul Emil Boc, Marius Nistor a precizat că pe 22 septembrie CNSRL Frăţia va organiza un miting, care va fi urmat de un altul organizat de Federaţia „Spiru Haret” şi de Federaţia Educaţiei Naţionale, pe 5 octombrie, în faţa Palatului Cotroceni.

Taguri articol


12