Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, împreună cu secretarul de stat Chiriac Francisk Iulian s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) - Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), afiliaţi la Blocul Naţional Sindical. În cadrul discuţiilor, ministrul Sănătăţii a prezentat liniile principale privind reorganizarea sistemului sanitar, subliniind necesitatea unei reforme în beneficiul pacientului român. În urma întâlnirii s-a convenit ca, începând din această lună, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din CNAS-CJAS să participe la întâlnirile Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului Sănătăţii (MS), privind reorganizarea sistemului sanitar, se arată într-un comunicat al MS. (A.G.)